Grădinița și creșa din Belvedere, mai scumpe? Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 301 Vizualizări

Grădinița și creșa din Belvedere, mai scumpe?

Aleșii local ai municipiului Târgu Mureș sunt invitați să decidă, într-o ședință ordinară de lucru care va avea loc joi, 25 mai, cu privire la aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici aferenți pentru obiectivul  “Amenajare grădiniță și creșă în Cartierul Belvedere”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Potrivit Referatului de aprobare aferent proiectului de hotărâre inițiat de către Soos Zoltan, primarul municipiului Târgu Mureș, actualizarea bugetului proiectului şi/sau a celorlalte documente relevante în baza prevederilor articolului 71 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice şi a unor măsuri fiscale-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, nu trebuie să încalce criteriile de eligibilitate legate de valoarea eligibilă şi/sau valoarea totală a proiectelor.

”Actualizarea se realizează în limitele criteriilor de eligibilitate existente, cheltuielile în cauză putându-se încadra la secțiunea de cheltuieli eligibile în limita criteriilor din ghidul specific aplicabil. În urma actualizării estimărilor bugetare legate de valoarea preconizată a lucrărilor și montajului aferente obiectivului de investiție, a rezultat o creștere a valorii totale a proiectului după cum urmează: în urma actualizării estimărilor bugetare legate de valoarea preconizată a lucrărilor și montajului aferente obiectivului de investiție, a rezultat o creștere a valorii totale a investiției cu 5,6%”, se menționează în documentul făcut public pe pagina web a Primăriei Municipiului Târgu Mureș, www.tirgumures.ro.

Astfel, obiectivul de investiție va avea valoarea totală de 17.187.021 de lei, cu TVA, iar durata de implementare a proiectului va fi de 24 de luni, din care 18 luni de execuție.

(Redacția / Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE