Home / Interviu / Tibi Pirlea. Cheia care permite accesul la cunoaștere este practica

Tibi Pirlea. Cheia care permite accesul la cunoaștere este practica

Distribuie

Trăim un cotidian grăbit și furios, în care stresul a devenit unul dintre cei mai nocivi factori de agresiune a organismului uman, cu urmări grave asupra fizicului şi psihicului. E important, așadar, din când în când, să mai luăm câte o pauză, și să facem ceva pentru a ne relaxa. Dar, cum?! Masajul este o metodă ideală de a lupta împotriva stresului, combate senzația de durere musculară, îmbunătățește mobilitatatea articulară și a circulației, ne sfătuiește maseurul Tibi Pirlea, rector formator la Centrul de formare profesională, într-un scurt interviu.

Pentru început, să ne spuneți câteva detalii despre dvs.

Peste câteva zile împlinesc 59 de ani, sunt în pensie de boală și, de când am ieșit în pensie de la Ministerul de Interne mă ocup cu masajul și predarea tehnicilor de masaj, ca rector formator. De 10 ani pregătesc viitorii colegi maseuri la Centrul de formare profesională pe strada Cuza Vodă nr.11, am elevi din toate colțurile țării, nu numai din Mureș. Insist foarte mult pe partea practică, dacă îi spun elevului să facă un drenaj limfatic, el să știe de ce să se apuce imediat. Teoria dacă vrei o înveți, dacă nu, nu. Cunoașterea este o comoară, dar cheia care permite accesul la ea este practica. Până la urmă, cel mai bun examinator este clientul. Dacă pleacă, înseamnă că ceva probleme există.  Eu merg pe principiul că nu un masaj tare este un masaj bun, ci unul bine făcut. Omul trebuie să se simtă bine, nu trebuie să-i creezi din start o stare de disconfort.

Este vreo diferență între maseur și terapeut?

Maseurul este terapeut. Fizioterapeutul lucrează cu aparate, kinetoterapeutul lucrează cu tehnici de recuperare și maseurul masează. Masajul este de multe feluri, de relaxare, terapeutic, energetic, masajul sportiv, masaj corporal cu băț de bambus, există o varietate foarte mare de tipuri de masaj pentru o la fel de mare varietate de afecțiuni. În România, cel  puțin la școlile de bază, aprobate de Ministerul Sănătății, se predă doar masajul suedez. Știți cum e…omul e obișnuit ca atunci când îl doare ceva să ia repede pastila. Dar mai există și alte tehnici de recuperare, tehnici auxiliare, spre exemplu eu practic și masajul Prananadi, foarte eficient pentru a crea o stare bună de sănătate, masajul Reiki. Multe tehnici au fost recunoscute de medicii din sistemul medical, dar niciodată un medic nu îți va spune, du-te la maseur că îți va face bine. Dar, în paralel cu medicația prescrisă, acestea pot ajuta foarte mult, este o completare.

Masajul poate vindeca în timp și anumite boli?

Nu. Masajul nu vindecă nimic concret. Ci, ajută. Pentru a obține efecte de durată este nevoie de un număr mai mare de şedințe executate în serie.Pe lângă tratamentele medicale, recomandările medicului, maseurul poate ajuta la vindecare, dar nu vindecă propriu zis, pentru că se lucrează pe musculatură. Reflexoterapia da, poate vindeca afecțiuni de la nivelul întregului organism. dar trebuie să stăpânești foarte bine tehnica, să ai grijă ca persoana care vine la masaj să nu aibă adenoame diagnosticate, pentru că atunci poți să-i faci rău.

Ce tipuri de ulei folosiți pentru masaj?

Folosesc doar un singur tip de ulei aprobat de Ministerul Sănătății,  din punctul meu de vedere este cel mai bun, fiindcă nu are miros și nu pătează, cu aloe vera.

Sunt persoane care nu au voie să meargă la masaj?

Da. Masajul este recomandat în insomnie, contracții musculare, obezitate, celulită, reumatism cronic, oboseală cronică. Nu este recomandat masajul persoanelor în stare febrilă și celor care au consumat alcool în acea zi, varice inflamate, tumori și noduli nediagnosticați, artrită, hematoame,tromboze, boli infecțioase, osteoporoză. Eu discut cu clienții, la prima noastră întâlnire îi duc prin salon să cunoască colegii, hairstyliștii, cabinetul de manichiură pedichiură, aparatele, îl întreb ce nevoie are, pun mâna pe el și simt imediat care e problema lui.

Ce relație trebuie să existe între client și maseur?

Cea mai sănătoasă relație se bazează în primul rând pe încredere, respect, prietenie, punctualitate. Am un client care vine de 10 ani la mine, dar sunt alții trecători, care vin și pleacă. E foarte greu după pandemie, parcă totul s-a dat peste cap, saloanele de-abia se târâie, clienți vin tot mai puțini.

Care e secretul muncii dvs pentru un masaj de succes?

Multă lume spune că vocea mea îi liniștește. Unii cer să dau muzica mai încet, ca să-mi audă vocea, alții îmi spun că pot să le fac orice, pentru că tot vocea mea este cea care îi relaxează. După 2 sau 3 ședințe deja începi să cunoști punctele sensibile ale fiecărui client, cu care poți să-l faci să se relaxeze, să-l faci să se simtă bine. Cred că și prețurile mele sunt bune, un masaj complet de 50 de minute costă 70 de lei, e mult?!

Ce fel de masaj ați recomanda pentru o persoană cu o viață foarte activa care fuge întotdeauna dintr-un loc în altul ?

Din păcate, omul din ziua de azi fuge după bani și nu are timp să se gândească la el. Când ești tânăr alergi după bani, iar când ești bătrân îi cheltui pentru a-ți recupera sănătatea. Dacă mai poți. 90% din clienții mei se plâng de dureri de spate, probleme ale coloanei cervicale, lombare, scolioze, cifoze, toate dobândite la locul de muncă, se petrece mult timp la calculator în poziții vicioase. Masajul a devenit o necesitate, nu mai este un lux, să știți.

Unde vă pot găsi cititorii noștri?

Cabinetul îl am pe strada Horea nr 31, la salonul Danielle Royal, programările se fac telefonic la nr. 0743135220.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul rectorului UMFST. Leonard Azamfirei: „Dorința de a avea plata cu ora, să nu fie mai mare decât dorința de a avea oameni tineri”

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a avut loc joi, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.