130 de ani de învățământ silvic sărbătoriți la Gurghiu Învățămînt
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 321 Vizualizări

130 de ani de învățământ silvic sărbătoriți la Gurghiu

Liceul Silvic Gurghiu serbează vineri, 26 mai, 130 de ani de învățământ silvic, prilej de sărbătoare pentru generațiile de elevi educați în slujba ”aurului verde”. Cu acest prilej va fi dezvelită Placa Aniversară ”130 de ani de învățământ silvic la Gurghiu”, moment la care vor asista foști și actuali profesori care și-au dedicat vocația în spiritul educației în domeniul silvic. La momentul festiv de vineri vor onora cu prezența oficialitățile locale și județene precum și invitați de la liceele silvice din țară.

Ziua de vineri va mai cuprinde un program artistic, demonstrații de mânuirea motofierăstrăului, precum și două lansări de carte, ”Trecut-au anii de liceu” semnată ing. Mihai Gherhel și ”Gurghiul-Cetatea învățământului silvic” scrisă prof. Mircea Miron, foști directori ai Liceului Silvic din Gurghiu.

Ing. Marcel Mîndru, directorul Liceului Silvic Gurghiu

„Școala silvică din Gurghiu este una dintre cele mai vechi școli silvice din România, cu o tradiție de 130 de ani. A fost înființată în anul 1893 în clădirile Castelului Rákóczi-Bornemisza din Gurghiu. Ca și evoluție în timp, prima promoție de silvicultori a fost reprezentată de o clasă de paznici de pădure. Acest lucru se impunea datorită faptului că Valea Gurghiului avea o suprafață de peste 40.000 de hectare de pădure și absolvenții acestei școli urmau să aibă grijă de aceste păduri. Școala a cunoscut istoria diferitelor regimuri care s-au perindat în istorie, dar a rămas mereu în picioare. Acest lucru s-a datorat valorii umane care a animat această școală, a corpului profesoral extrem de bine pregătit, oameni care au iubit silvicultura, pădurea și nu în ultimul rând misiunea de a educa, fapt pentru care tradiția acestei școli s-a păstrat vreme de 130 de ani”, ne-a declarat ing. Marcel Mîndru, directorul Liceului Silvic Gurghiu.

O mare schimbare în istoria școlii s-a petrecut în anul 1970 când s-au pus bazele Liceului Silvic din Gurghiu. În acel an a fost date în folosință corpurile de clădiri de astăzi care cuprind clădirea centrală, un internat pentru 300 de elevi, sală de sport, terenuri de sport și o bază didactică foarte bine pusă la punct. „La momentul aniversar de vineri, 26 mai îi avem invitați pe foștii directori ai școli, foști profesori care mai sunt în viață, absolvenți ai școlii noastre care ocupă diferite funcții în viața publică, în silvicultură, șefi de ocoale silvice, ingineri, pădurari, cei care au întregit școala silvică din Gurghiu și care se întorc de fiecare dată cu drag în această școală. Aniversarea a 130 de ani de existență a școlii noastre, oferă plăcutul prilej pentru absolvenții acestei școli, pentru profesorii din trecut și de azi, pentru toți cei care într-un moment al vieții lor au fost legați de venerabila Școală Silvică din Gurghiu, să-și îndrume gândurile spre școala care le-a luminat pașii”, a precizat ing. Marcel Mîndru.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE