Cosașii au intrat în acțiune la Luduș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 96 Vizualizări

Cosașii au intrat în acțiune la Luduș

Precipitațiile abundente căzute în acest anotimp atât de capricios și imprevizibil au creat cele mai bune condiții de dezvoltare a vegetației din oraș. Prin dezvoltarea edilitară din ultimii ani, fiecare din cartierele și zonele orașului beneficiază de multe suprafețe verzi, benefice pentru mediul natural al orașului.

„Avem multe terenuri înierbate în parcuri, scuaruri, spații dintre blocuri, precum și terenuri de joacă prevăzute cu zone cu iarbă, ori gazon”, a declarat Marius Dudilă, administratorul public al orașului.

Într-adevăr sunt multe zone verzi de care are grijă Primăria, între care Parcul Tineretului și Parcul Primăriei, locuri de promenadă preferate de iubitorii de aer curat și destindere în natură, au suprafețe întinse.

Întreținerea acestor suprafețe cu iarbă, generatoare de oxigen este în atenția permanentă a Primăriei, iar acțiunea de cosire a ierbii a început în luna mai și a cuprins în ordine: cartierul Baltă, Arizona, Dacia, cartierul Vechi și continuă în zona străzilor 1 Mai și Răsăritului, după care se ajunge în cartierul Gheja. Activitatea de cosire a ierbii este susținută de angajații gospodăriei comunale, acei oameni harnici care se pricep la toate.

Campania de cosire a ierbii se încheie doar la venirea toamnei, pentru că după cartierul Gheja urmează din nou cositul pe terenurile în care s-a operat în prima fază, desigur în funcție de nivelul precipitațiilor și de creșterea ierbii. Această campanie este continuă în perioada verii și este completată cu toaletarea arborilor, sau tăierea lor, după caz, precum și toaletarea gardurilor vii din cartierele de blocuri.

„În aceeași perioadă și cu aceeași oameni continuăm întreținerea rondurilor ornamentale și plantarea florilor de sezon produse la serele primăriei de priceputele floricultoare din echipa inginerei Luminița Covaciu. În așteptarea temperaturilor toride am început să facem și lucrări de întreținere a fântânilor arteziene din oraș având în vedere că se apropie sezonul lor”, a declarat Marius Dudilă.

Ioan A. BORGOVAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE