Sala festivă a Liceului Teoretic ”Bolyai Farkas” din Târgu Mureș va găzdui joi, 8 iunie, de la ora 14.00, o ”sărbătoare a talentelor” în cadrul căreia vor fi premiați elevii din învățământul primar, secția maghiară, pentru rezultatele obținute la concursurile școlare organizate în anul școlar 2022-2023.
”Așteptăm participarea elevilor care au obținut rezultate deosebite la concursurile județene, premiul 1, 2 și 3, și la concursurile naționale, premiul 1, 2, 3, mențiuni și premii speciale, însoțiți de cadrele didactice care i-au pregătit”, se menționează într-un comunicat publicat pe pagina web a Inspectoratului Școlar Județean Mureș, www.edums.ro.
(Redacția / Foto: https://depositphotos.com/home.html )