- redactia
- 0 comentarii
- 1759 Vizualizări
FOTOREPORTAJ: Spitalul Oncologic Medex din Sângeorgiu de Mureș, model românesc pentru Europa
31 mai 2023Fostul președinte al României între anii 1996-2000, Emil Constantinescu, a efectuat duminică, 28 mai, o vizită pe șantierul Centrului Medical de Excelență Imagistică, Radioterapie și Tratament Oncologic, proiect dezvoltat pe un teren în suprafață de 5 hectare situat în comuna Sângeorgiu de Mureș, pe malul râului Mureș, în apropiere de limita teritorială cu municipiul Târgu Mureș. Investiția este planificată să fie finalizată în luna decembrie 2023 și are o valoare bugetată de 143,8 milioane de lei, la care se adaugă valoarea terenului, de 18 milioane de lei.
Împreună pentru comunitate, cu credință și curaj
Demersul construirii de la zero a unui Centru Medical de Excelență în patologia oncologică este unic în peisajul medical local, transilvănean și chiar românesc, proiectul cunoscut și sub denumirea de Spitalul Oncologic Medex fiind lansat de un grup inițiativă alcătuit din reprezentanți ai mediului de business, medici și Biserica Adventistă, cu sprijin din partea Guvernului României.
”Acest proiect este unic, nu doar din perspectiva valorii investiției făcute. Este cel mai mare proiect medical privat din Transilvania și este special prin modul în care a luat ființă proiectul. A plecat de la nevoia de a găsi o soluție pentru cei bolnavi de cancer și au fost și două „ingrediente”: credința și curajul, temă pe care dumneavoastră, domnule Președinte, ați evocat-o ieri, la conferința TEDx. Cred, personal, în puterea cuvântului ”împreună”, în puterea de a aduna oameni, autorități, antreprenori și specialiști pentru a construi ceva. Cred și în importanța dăruirii, a întoarcerii înspre comunitate, și acest proiect vorbește de la sine și experimentează bucuria de a întoarce ceva înapoi în comunitate”, a spus Remus Aurel Bența, CEO-ul companiei Daw Bența.
Grup de inițiativă unit
În continuare, Remus Bența senior, de asemenea reputat om de afaceri mureșean, a prezentat câteva repere importante din istoricul proiectului, cum ar fi donarea unui teren de 3,5 hectare de către Remus Aurel Bența, primirea autorizației de construcție în luna decembrie 2021 și demararea lucrărilor în luna iulie 2022.
”Obiectivul acesta are două elemente la baza lui: unu – încrederea în Dumnezeu și doi – să răspundă nevoilor oamenilor, în mod deosebit în cazul nostru vorbim de patologia cancerului. Despre acest proiect, un grup de oameni, nu mai mulți de 15, în urmă cu șase ani și jumătate, a avut inițiativa de a face un asemenea proiect. În acest grup de oameni erau medici, oameni de business, reprezentanți ai Bisericii, și s-a luat hotărârea să se facă, dar era nevoie să se stabilească locul și să găsim un teren potrivit. Fiul meu, care întotdeauna răspunde repede unor inițiative, a zis: ”De ce să ne mai gândim mult unde să îl facem? În Târgu Mureș e centrul țării, avem aici universitate unde se formează medicii, e ușor de ajuns aici, și mai mult de atât am un teren de aici, de 3,5 hectare, pe care îl predau.” Și în felul acesta s-a născut proiectul. Aveam exact ce dorim să facem și aveam și terenul. Din momentul acela, proiectul a luat ființă, bineînțeles cu greutățile lui care impuneau anumite lucruri administrative, dar astăzi nu e important lucrul acesta. E important că totuși, în România, potrivit legilor care sunt, și aș menționa unirea unor oameni, acești oameni pot să facă asemenea lucruri. Este foarte important că acești inițiatori care am fost la baza proiectului și astăzi suntem uniți pentru că în felul acesta s-a ajuns unde suntem acum”, a mărturisit Remus Bența senior, care a amintit și de ajutorul financiar în cuantum de 31,7 milioane de lei oferit de Ministerul de Finanțe prin Direcția Generală Ajutor de Stat.
Echipamente de ultimă generație
Detalii despre funcționarea ”oazei de speranță, de îngrijire și tratament pentru pacienții oncologici” din Sângeorgiu de Mureș au fost prezentate de către Mirela Cîmpian, administrator al SC Medex Vital Serv SRL, societatea care va fi beneficiarul investiției.
”Clădirea Spitalului are o arhitectură modernă și este compartimentată corespunzător normelor și standardelor medicale actuale. Este edificată pe cinci nivele, având o suprafață desfășurată de 10.764 de metri pătrați, regim de înălțime de subsol plus parter plus trei etaje, cuprinde 53 de saloane cu un număr total de 116 paturi. Clădirea este compusă din două corpuri cu legături între acestea și având 11 căi de acces exterioare”, a arătat Mirela Cîmpian.
Referindu-se la echipamente și dotări, administratorul SC Medex Vital Serv SRL a precizat că ”Spitalul va fi dotat cu aparatură de înaltă performanță și de ultimă generație”, iar ”configurația de echipamente pentru care s-a optat asigură un tratament complet și complex al întregii patologii oncologice.”
În acest sens, sunt contractate echipamente de radioterapie externă, respectiv acceleratoare True-Beam și Halcycon, echipamente de radioterapie internă, respectiv brahiterapie – echipamentul Bravos, iar un alt element de importanță majoră constă în achiziția echipamentului PET – CT Discovery IQ3 G.E., considerat la ora actuală ca fiind vârful tehnologiei în domeniul imagisticii și medicinei nucleare.
”Spitalul va fi cel de-al zecelea centru din România care va dispune de astfel de echipament”, a informat Mirela Cîmpian.
”Model românesc pentru Europa”
Invitat să se adreseze celor prezenți, fostul președinte al României s-a declarat emoționat și în același timp impresionat de coeziunea existentă la nivelul grupului de inițiativă, dar și de ritmul în care desenele și proiectele așternute pe hârtie se transformă în realitate.
”Cred că acest proiect este ceea ce am visat întotdeauna, un model românesc pentru Europa. Nu numai să copiem. Și acest model are tot ce mi-am dorit, în primul rând ceea ce ați spus și dumneavoastră, această colaborare greu de întâlnit, între o inițiativă privată care a plecat din societatea civilă și trebuie să ai niște oameni cu suflet și vizionari pentru aceasta, alături de Biserică, exact componenta spirituală, partea medicală de specialitate, implicarea Universității, și până la urmă și înțelegerea Statului. În sfârșit, și Guvernul a înțeles sănătatea unui astfel de proiect. Cred că marea problemă care rămâne de rezolvat este modul prin care să ajungă la populație, pentru că în momentul de față există în România o stare de spirit negativă, un fel de lipsă de speranță, deznădejde, care împiedică orice proiect vizionar”, a afirmat Emil Constantinescu.
Ambasador al proiectului pe plan mondial
Totodată, oaspetele de seamă al șantierului de pe strada Petöfi Sandor din Sângeorgiu de Mureș a dezvăluit că simte ”o satisfacție extraordinară care ține de demnitatea românească”, pentru faptul că în România ”avem un proiect model prin implicarea societății” și a promis că va fi unul dintre ambasadorii proiectului pe plan internațional.
”Cred că va deveni o emblemă și ne vom ocupa, și eu personal, să o popularizez pe plan mondial pentru că avem nevoie de acest model al demnității române, să nu copiem doar modele din străinătate, ci să putem gândi și realiza noi un proiect”, a adăugat fostul șef al Statului Român.
Printre oaspeții care s-au aflat pe șantierul viitorului Spital Oncologic Medex s-au aflat și senatorul Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, și ing. Sófalvi Sándor Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș.
”Cred că orice investiție medicală este binevenită în județul Mureș”, a spus senatorul Leonard Azamfirei.
”Sunt mândru pentru că s-a ales locația în Sângeorgiu de Mureș și credeți-mă, sunt impresionat, am avut zeci de construcții în cei 15 ani de când sunt, dar nici în Elveția și Germania nu am văzut să se lucreze cu atâta rapiditate”, a menționat și primarul comunei Sângeorgiu de Mureș.
Text și foto: Alex TOTH
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu