Home / Învățămînt / FOTO: Bucuria faptului împlinit pentru Promoția 2022-2023 a Liceului Teoretic ”Lucian Blaga”

FOTO: Bucuria faptului împlinit pentru Promoția 2022-2023 a Liceului Teoretic ”Lucian Blaga”

Distribuie

În viața unei comunități încheierea unui ciclu nu poate decât să producă bucurie, satisfacție, dar mai ales speranță, în cazul în care ciclul și-a atins scopul. Un exemplu elocvent care întărească cele spuse este cel al Comunității Blaga, cea care marți, 30 mai 2023 a trait bucuria unui moment de sfârșit, și emoția unui nou început pentru absolvenții Promoției 2022-2023 a Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” care și-au luat rămas bun anilor de liceu.

A fost o zi specială pentru părinți, profesori, dar mai ales pentru absolvenți, părtași alături de cei dragi la ultimele clipe de „licean de la Blaga”. Totul a convers spre o zi specială, de la aranjarea sălilor de clasă pentru ultima oră de dirigenție, bucuria de a fi împreumă pentru încă o zi alături de colegi, înainte ca zborul spre alte destinații să-și între în rol.

Începând cu cei doi inimoși directori, profesorii Andreea Dumitrache și Nagy Imre László, continuând cu profesorii diriginți ai claselor de absolvenți, Nicoleta Nicușan – XII A, Géczi Enikő – XII B, Radu Sighiartău -XII C, Enyedi Raluca- XII D, Reichenberger Iringó – XII E, Mirela Cioloca – XII F, Silaghi Lucian-XII H, și terminând cu inimoșii absolvenți, Comunitatea Blaga și-a respectat și de această dată atât menirea, de a trece frumos dintr-o etapă în alta, dar a trecut cu brio, ca de atâtea ori, examenul eleganței și bunului gust, etalat cu fiecare eveniment în care Comunitatea Blaga își face simțită prezența.

Au fost alături de acest moment de sărbătoare atât comunitatea academică județeană, reprezentanții din cadrul IȘJ Mureș, dar și reprezentanții comunității în care Liceul ”Lucian Blaga” își duce frumos existență și menirea de a educa, primarul Márk Endre și viceprimarul Dragoș Pui.
„Să aveți o călătorie plăcută, dragi absolvenți ai Liceului ”Lucian Blaga”. Vă doresc ca fiecare din voi să reușească în viață tot ceea ce își propune” a fost mesajul transmis de edilul șef al Reghinului absolvenților, completat de un remember al anilor de școală oferit de viceprimarul Dragoș Pui.

„Mi-am reamintit cu drag de acel moment al absolvirii mele, la Liceul ”Lucian Blaga” și de gustul acelui timp: dulce, pentru că majoratul promitea libertate, înţepător şi plin de teamă, pentru că se apropiau Bacul şi apoi admiterea la facultate, amar şi umbrit de incertitudini, pentru că reuşita te îndepărta de casă. Au trecut de atunci 20 de ani. Ce aș putea eu să transmit acum? Să fiți demni, indiferent de situațiile care vi se vor ivi în viață. Fiți asumați și nu vă schimbați pentru nimeni și pentru nimic. Voi sunteți perfecți așa!Lăsați-vă imaginația să zboare liber și să vă călăuzească către realizarea visurilor voastre cele mai îndrăznețe!”, a transmis Dragoș Pui.

Best of Promoția 2023-2024 de la ”Blaga”

Ultimii dar nu cei din urmă a căror nume va sta în fruntea Promoției 2023-2024 de la ”Blaga” sunt cei doi șefi de promoție, elevele Andreea Zaharie, clasa 12-a A și Roxana Gheorgilaș din clasa 12-a D și care au decis să-și prezinte ultimele gânduri din viața de licean într-un discurs comun pe care vi-l prezentăm în totalitate, nu înainte de a le trasmite și noi la rândul nostru, lor și tututor colegilor felicitările pentru reușita de a fi parte vie a Comunității Blaga, și nu în ultimul rând un drum presărat cu tot ce poate fi de preț, bucuria vieții.

„Stimați profesori, dragi părinți, distinși invitați și iubiți colegi, toți am visat la această zi, și anume, finalul liceului, dar nu am fi crezut că va sosi atât de rapid. Ajunși în acest punct, cel mai străin lucru e să nu mai venim la liceu, să incetăm din a vedea aceiași oameni cu care petreceam 6 ore din zi, cu care am crescut și ne-am maturizat, cu care am râs și am împărțit experiențele anilor de adolescență. Pe parcursul celor 12 ani pe care i-am petrecut în bancile școlii, ultimii 4 fiind în liceu, am avut ocazia să întâlnim o mulțime de persoane care au contribuit fiecare cu câte ceva la ceea ce suntem noi astăzi. Școala a însemnat în toti acești ani o a doua casă, un spațiu în care personalitatea fiecăruia a început să ia formă și să fie mai apoi șlefuită de cei pe care i-am cunoscut. Pentru început, domnii profesori, de multe ori, nici nu realizează că implicarea dumnealor trece dincolo de barierele cunoașterii, modelând omul din noi. Stimați… ba nu, dragi profesori, acum 4 ani ne vedeați ca pe niște copii nerăbdători să descopere viața de liceu, care nu știau cine sunt sau ce îi așteaptă. Vă mulțumim pentru răbdarea pe care ați avut-o cu noi, pentru îndrumare și implicare constantă. Doar acum realizăm cum a evoluat relația dintre noi, cum ați prins din ce în ce mai multă încredere în ceea ce devenim, în ceea ce ați format, atât profesional cât și personal. Ne-ați fost alături în plin proces de maturizare, ați fost și sunteți pentru noi niște exemple, puncte de referință, mentori, și ne despărțim de dumneavoastră cu promisiunea că vom valorifica tot ceea ce ne-ați învățat și că nu vă vom dezamăgi. Dragi părinți, vă mulțumim că sunteți aici, că ați fost mereu aici, lângă noi, sprijinindune cu orice am avut nevoie. Ne-ați oferit spațiu, să ne deschidem aripile, și, în același timp, o plasă de siguranță în care să cădem. Vă mulțumim că ne-ați susținut, că ne-ați îndrumat și că mereu ne-ați oferit răbdare, înțelegere și că în voi am putut să vedem niște prieteni de nădejde. Nu au fost cei mai ușori ani, nici pentru noi, fiind în continuă schimbare, nici pentru voi, cei asupra cărora s-au revărsat frustrările specifice perioadei. Totuși, acum trebuie să ne luăm rămas bun de la toate aceste lucruri, iar cu inima în dinți și o multitudine de dorințe și visuri, ne vom croi drumul în viață, asigurându-vă că vom păstra veșnic viu spiritul comunității Blaga. Nu în ultimul rand, colegii noștri, au fost o a doua familie. Nu ne-am înțeles de fiecare dată, ne-am certat, ne-am supărat, ne-am împăcat. Eram copii. Împreună am trecut prin momente memorabile, dar și prin clipe mai puțin fericite, am râs, am plâns, am chiulit, am petrecut, dar cel mai important lucru, am creat amintiri care vor dăinui în fiecare dintre noi mult timp de acum încolo. În timp am ajuns să ne cunoaștem, să ne bazăm unul pe altul, și să venim în fiecare dimineață în același loc unde ne-am obișnuit să fim, unde eram toți și unde se întâmplau toate. S-au format prietenii, dar s-au și destrămat, însă acum nimic nu mai contează, întrucât toți avem același gând: “Când au trecut oare toți acești ani?” Însă, cum toate lucrurile au un sfârșit, trebuie să acceptăm acest final pentru a întâmpina necunoscutul ce ne așteaptă. Astfel, noi, elevii claselor a 12-a, avem datoria de a preda flacăra ce menţine vie cunoaşterea şi, totodată, cheia succesului celor ce ne vor călca pe urme, și anume, generațiilor următoare. Împreună cu predarea cheii, vă înmânăm și responsabilitatea de a avea curaj, de a încerca și de a tinde mereu spre mai mult. Suntem încrezători în forțele voastre și în faptul că veți reuși să fiți mai buni ca noi, întrucât doar în acest fel veți asigura dezvoltarea liceului nostru. Acestea fiind spuse, dragi colegi absolvenți, vă urăm baftă în tot ceea ce veți face și fie ca următoarea perioadă sa fie presărată numai cu succese! Felicitări nouă, promoția 2023!”, au transmis cei doi șefi de promoție, Andreea Zaharie, clasa 12-a A și Roxana Gheorgilaș.

Foto: Marian Matei
Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.