TEDx Cornişa: Laurenţiu Şerban despre curajul de a te accepta aşa cum eşti

4 iunie 2023

Laurențiu Șerban este militar profesionist în Armata Română. Cele mai importante și transformatoare experiențe personale și profesionale le-a trăit după accidentul pe care l-a avut în anul 2006 în timpul unei misiuni în Afganistan, în urma căruia a rămas fără piciorul drept. După recuperare, Laurențiu Șerban a revenit în misiuni alături de colegi și a început să alerge. În 2017 a câștigat prima medalie pentru România la Jocurile Invictus, Laurențiu a câștigat medalia de bronz în proba de 1.500m la atletism la ediția din Canada. Pe scena TEDx Cornişa 2023, Laurenţiu Şerban a vorbit despre curajul de a te accepta aşa cum eşti.

„Doream să simt iarba printre degetele picioarelor, dar am descoperit că mai am un picior şi încă pot să simt lucrul ăsta”

“Este o plăcere să ajung în municipiul Târgu Mureș, mai ales că întâmplător angajatorul meu are sediul aici. Am ajuns pentru prima oară în anul 2003 când am fost selecționat să fac parte din forțele pentru operații speciale și de atunci lucrez în acest domeniu. Povestea începe în anul 2006 în Afganistan, când la finalul unei misiuni de șase luni în ultima misiune de noapte, când efectiv ne întorceam dintr-o patrulă, s-a întâmplat un accident în urma căruia am rămas fără un picior. Era efectiv ultima misiune, urma să vină acasă. Am putea spune că a fost ghinion sau poate noroc, nu știu.”

„Au urmat câteva luni de spitalizare în Germania în urma cărora m-am întors acasă pe picioarele mele, să spun așa și imediat la o lună am ajuns din nou în Afganistan într-o vizită oficială. Pentru mine a fost un câștig emoţional, eu învinsesem în acel moment trauma suferită cu patru luni în urmă, faptul că am ajuns acolo, iar colegii care încă mai erau în Afganistan mă vedeau viu și pe picioarele mele. Din acel moment a început evoluția mea și de fiecare dată când aveam câte o victorie cu mentalitățile, pentru mine era un câștig emoțional foarte mare, care îmi valida la acel moment faptul că aș putea trece peste dizabilitate. Doream să simt iarba printre degetele picioarelor, dar am descoperit că mai am un picior şi încă pot să simt lucrul ăsta. Mergând pe această mentalitate de a vedea jumătatea plină a paharului, am reușit să trec peste problemele în special psihologice, pentru că cele fizice sunt mai ușor de dus.”

„Singurul mod în care ne putem vindeca este să prezentăm exemple, exemple reușite, exemple pozitive”

„Am descoperit tot felul de activități și comunități de sporturi cu obstacole, dar adevărata mea evoluție a început în anul 2017, odată cu invitarea României de a face parte din comunitatea jocurilor Invictus. Prințul Harry al Marii Britanii a înființat aceste jocuri pentru a-i sprijini pe militarii răniți în teatre de operații să treacă peste traume, să-și găsească o motivație în viață aceea de a se antrena şi de a se vindeca în primul rând psihic, pentru că fizic, cum spuneam, rănile se vindecă de la sine. La acel moment devenisem mulțumit cu viața mea. Stăteam 8 ore la un birou, veneam seara acasă, butonam televizorul. A doua zi o luăm de la capăt. Nu prea mai aveam multe lucruri spectaculoase în viața mea. În momentul în care am fost căutat şi invitat să fac parte din iniţiativa Invictus și am reînceput să fac sport și am reînceput să am aceste câștiguri emoționale de zi cu zi evoluția mea a fost surprinzătoare.”

„Noi ca societate, știm cu toții, provenim dintr-un întuneric al istoriei, un ev mediu recent care a fost comunismul și care ne-a învățat că tot ce este diferit de noi trebuie să dispară, trebuie ascuns și încă încercăm să ne vindecăm după această perioadă întunecată și singurul mod în care ne putem vindeca este să prezentăm exemple, exemple reușite, exemple pozitive. Ne place să ne referim la istorie, la personaje din istorie și la eroi care au ne-au format ca nație. Vorbim, de exemplu, de pilotul din perioada interbelică, Gheorghe Bănciulescu. A fost un om care și-a pierdut ambele picioare într-un accident aviatic și el a avut să zboare. Acesta a fost visul lui, să zboare din nou. Evident, medicii, crezând că vor să-i facă bine, i-au interzis să mai zboare. Contextul a făcut ca el să ajungă din nou la manșa avionului, în primă fază, un avion cu dublă comandă, ulterior a zburat singur. A demonstrat că cei care încearcă să-ți facă bine din punct de vedere fizic nu-ți fac bine din punct de vedere psihologic, în încercarea lor de a te proteja poate că mai degrabă îţi fac rău și singurul mod de a trece peste acea problemă este să demonstrezi că ești omul care ai fost înainte, poate chiar ai evoluat.”

„Aceasta a fost pentru mine motivația pentru mulți ani, aceea de a demonstra celor care mă țineau la sol, celor care mă țineau în țară, celor care mă țineau în spatele biroului că sunt omul de dinainte și poate chiar poate chiar mai bun decât eram. Astfel am reușit să ajung în teatrul de operații din Afganistan încă de șase ori, nu în misiune de șase luni ci în rotații ale trupelor 2 sau 3 săptămâni. Am reușit să zbor cu parapanta, am devenit pilot de parapantă, am reușit să obțin permisul de motocicletă, culminând cu ceea ce fac la momentul acesta cursul de parașutism, pe care, din păcate, nu îl fac în România, ci în Bulgaria, dar cu acea licență internațională cu care voi veni din Bulgaria, voi putea zbura şi în România.”

„Adevărata dovadă de curaj a fost aceea de a mă accepta pe mine cu dizabilitatea și de a învăța să trăiesc cu ea”

„Sunt toate lucrurile astea dovadă de curaj? Pentru mine cred că nu, sunt doar niște abilități pe care le aveam și înainte și pe care n-am putut să le mai practic o perioadă. Adevărata dovadă de curaj a fost aceea de a mă accepta pe mine cu dizabilitatea și de a învăța să trăiesc cu ea. A nu mă mai ascunde de societate, pentru că până la momentul definitoriu din 2017, Jocurile Invictus, mă ascundeam, îmi ascundeam proteza, la plajă stăteam îmbrăcat dacă mergeam. Încercam să fiu discret și să stau în bucățica mea. Fiind oarecum forțat să mă expun public odată cu participarea la Jocurile Invictus am văzut că de fapt, nu e o problemă, societatea nu mă judecă, din contră, societatea se inspiră din modul în care reușesc să trec peste acea problemă. Curajul ăsta a fost pentru mine acela de a mă accepta așa cum sunt, de a accepta să mă prezint în fața publicului așa cum sunt.”

„Sportul m-a ajutat enorm de mult. Anul trecut am urcat pe muntele Tub Cal în Munții Atlas din Maroc 4.165m alături de alți colegi din comunitatea Invictus din alte țări. A fost un lucru relativ ușor, dar psihologic a fost un mare câștig pentru mine. Am reușit să fac acest lucru, iar oamenii care m-au privit la acel moment au învățat că de fapt, problemele lor pot fi depășită indiferent de nivelul de dizabilitate.”