Home / Slider / Incendiu într-un apartament, pe strada Tineretului din Târgu Mureș

Incendiu într-un apartament, pe strada Tineretului din Târgu Mureș

Distribuie

Pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină miercuri, 7 iunie, în jurul orei 8.00, în municipiu Târgu Mureș, în urma producerii unui incendiu în interiorul unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de pe strada Tineretului.

”La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, echipajele constatând faptul că incendiul se manfesta izolat, în interiorul băii apartamentului, la nivelul unui ventilator, fără flacără, doar cu degajări mari de fum. Incendiul a fost lichidat la scurt timp, pompierii intervenind și pentru ventilarea încăperilor inundate cu fum. La momentul izbucnirii incendiului, în interiorul apartamentului nu se afla nicio persoană, iar situația nu a impus evacuarea locatarilor din bloc. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit”, a informat sg. maj. Georgiana Oltean, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Cursuri de dansuri populare la Ungheni

Distribuie Curs de dansuri populare pentru adulți, în fiecare săptămână la Căminul Cultural din orașul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.