
S-a încheiat Tabăra de teatru aflată la a 3 editie, desfășurată în perioada 8-14 iulie la Criț, județul Brașov. Au participat un grup de 20 de copii cu vârsta între 10 și 15 ani. Tema acestui an a fost Teatrul Antic, motiv pentru care în cele 6 zile de tabără s-a studiat și pus in scenă piesa Medea de Euripide.
Pe parcursul celor 6 zile, prezența scenică, dezinvoltura, stăpânirea de sine, imaginația și creativitatea cursanților au fost scoase la lumină într-un context relaxant și cald, alături de un mentor cu exeperiență, pasionat de munca cu tinerii, Radu Silviu Olăreanu, Profesor Universitar Doctor la Universitatea de Arte Târgu Mureș, care a ales tema și a regizat întreg spectacolul.
Copiii s-au bucurat de o diplomă de absolvire a cursului și diferite activități organizate, respectiv vizită ghidată la Biserica Fortificată Criț, competiții sportive Happy Games, vânătoare de comori, jocuri in echipa de strategie, imaginatie, gandire, ateliere creative, Karaoke night, Talent Show, Movie night, discotecă și alte activități de agrement.
Tovarăși de călătorie au fost improvizația, dicția, mimica, expresivitatea corporala, arta de a povesti, precum și tehnicile de miscare scenică. În final, încrederea în sine dobândită a devenit o lupă prin care fiecare își va vedea mai clar identitatea, potențialul și locul în micul său univers, potrivit informațiilor oferite de Claudia Duicu și Ioana Indreica, directoare ITC EduSTEM, club de educație non-formală.



E un lucru minunat ca se organizeaza si asa ceva. Se imbina placutul cu utilul. Multumim organizatorilor pentru efortul depus. Pentru copii e un castig si nepoata mea adora aceasta tabara. Speram sa se repete si anul viitor.