Cabinetul veterinar Hileduvet împreună cu Asociația Second Life organizează o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în perioada 09-20 octombrie 2023. Intervențiile chirurgicale se vor face la cabinetul veterinar Hileduvet de pe strada Verii nr. 6 Reghin, cu programare de luni până vineri la numărul de telefon 0743 403419.
” Fiecare adăpost supraaglomerat, fiecare ucidere, fiecare cățel abandonat, fiecare cățel ucis, ar trebui să ne stimuleze pe toți să promovăm din ce în ce mai mult sterilizarea. Fii responsabil. Dacă te programezi, ne dai speranța că se poate, iar noi o să facem tot posibilul să organizĂm aceste campanii cât mai des, așa cum fac și alte asociații, asa cum ar trebui să facă toata lumea. Nu hrăniți animalul înainte cu minim 12 ore de intervenția chirurgicală. După intervenție, animalul are nevoie de un mediu curat. Prioritate au femelele, cele de pe stradă, parcuri, fabrici și persoanele cu venituri reduse care sunt responsabile pentru animalele lor ”, ne spune Alex Dragoș, fondator Asociația Second Life. Campania este sponsorizată de Fundația VIER PFOTEN, organizație internațională pentru protecția animalelor cu birouri în 8 țări europene și Africa de Sud. În România s-a înființat în martie 2000.