Home / Slider / Există viață după pensie. Maria Șopterean ne povestește cum e să crești albine la 70 de ani

Există viață după pensie. Maria Șopterean ne povestește cum e să crești albine la 70 de ani

Distribuie

Obișnuită cu ritmul dinamic, cu socializarea intensă și cu un stil de viață total diferit, Maria Șopterean, și-a dat seama că pensia este perioada perfectă pentru a face lucruri pentru care înainte nu avea timp suficient. A crescut 4 copii, toți sunt pe la casele lor și a lucrat toată viața la Combinatul Azomureș. Acum are 70 de ani și consideră că este foarte important să-ți folosești aptitudinile pentru a face ceea ce îți place, dar a trăi din plin depinde exclusiv de capacitatea fiecăruia de a se mobiliza pe sine. Sau de faptul că ai moștenit 30 de stupi de albine și duci tradiția mai departe.

”Am moștenit de la soțul meu stupii de albine, avem o casă în sat Șopteriu, practic, creșterea albinelor e o îndeletnicire a părinților și bunicilor mei transmisă din generație în generație. Mi-am înscris familiile la Asociația Crescătorilor de Albine, filiala Mureș, am urmat un curs în urma căruia am primit diploma de apicultor și mă ocup de ele. Acum e perioada cu pregătirile de toamnă, în care se aplică tratamente de deparazitare, fără de care există riscul ca toate albinele să moară până la primăvară. Ultimul tratament trebuie făcut atunci când nu mai există puiet căpăcit, de obicei ultimul tratament îl fac în octombrie. Fiecare anotimp are o etapă, dacă ai sărit peste o etapă, ai compromis toată treabă de un an de zile, toată munca ta se duce pe copcă”, ne explică Maria Șopterean.

Încă de la procesul de înmulțire, o familie de albine ajunge să aibă între 30.000 și 50.000 de membrii. Matca, regina stupului, are ca rol principal înmulțirea stupului și trăiește până la 5 ani. Trântorii au rolul de a se împerechea cu matca și albinele lucrătoare, trăiesc aproximativ 30 de zile si pot avea diferite roluri, precum cel de albine casnice, albine doici și albine culegătoare.

”Toamna, populaţia de albine începe să scadă, cuibul se restrânge pe zona cu puiet, conturându-se spaţiul viitorului ghem de iernare. Odată ce vremea se răcește sub +8°C albinele se strâng în ghemul de iernare care se afânează desfăcându-se numai atunci când temperaturile exterioare cresc la +12°C. În primă fază se reduc una- două rame, iar la următoarea etapă de verificare și constatare a numărului de albine, se mai scot una- două rame și se verifică cantitatea de miere existentă pe fiecare ram în parte. Se mai scot din ramele care nu sunt acoperite de albine și, foarte important, nu se lasă pentru iernat rame cu miere de floarea soarelui, miere de mană, acesta din urmă fiind toxică iarna pentru albine”, ne povestește Maria Șopterean.

Schimbările climatice și producție tot mai redusă

Dacă vremea este favorabilă sau familiile au mătci tinere, pe ramele cu faguri din centrul cuibului mai pot fi găsite suprafețe mici cu puiet căpăcit foarte aproape de momentul eclozionării, care au nevoie de 34-35 de grade, de aceea e bine să fie scoase.

”În ultimii 4 ani, producția de miere este tot mai redusă, principalii factori sunt vremea nefavorabilă, schimbările climatice și culturile care au fost tratate cu diferite soluții. Pentru secreţia de nectar o floare are nevoie, în principal, de o temperatură adecvată, umiditate, presiune atmosferică. Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii, florile nu secretă nectar. Sunt necesare temperaturi de până la 16 grade”, ne spune Maria.

Toamna este perioada în care se înlocuiesc mătcile bătrâne, se schimbă fagurii care au defecte și să reduce spațiul din stup pentru a păstra căldura în perioada care urmează. De asemenea, Maria le administrează hrană proteică, pentru a ajuta albinele să traverseze iarna în bune condiţii, strâmtorează urdinişurile în vederea evitării furtişagului și pune gratii împotriva pătrunderii şoarecilor. Nu doar cu șoarecii, ci și cu ursul a avut de lucru, o vizită făcută de blănosul împătimit de fagure de miere i-a dărâmat câțiva stupi. Maria Șopterean este o pensionară activă, care se bucură de viață sub toate formele pe care le are la îndemână, este o optimistă incorigibilă și crede cu tărie în plăcerea zilei de mâine.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Finanțare aprobată pentru o secțiune importantă a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț

Distribuie Guvernul României a aprobat miercuri, 29 noiembrie, proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.