Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu, a efectuat o vizită de lucru miercuri, 4 octombrie, la Fabrica de Zahăr Premium de la Luduș cu ocazia redeschiderii spre producție a cunoscutei fabrici. Alături de ministru au fost și deputatul Socialist Democrat, Dumitrița Gliga și Directorul companiei, Mihaela Neagu. În urma vizitei, ministrul a declarat că „reînceperea producţiei de zahăr la fabrica din localitate este o dovadă clară de patriotism economic”.
Miercuri, 4 octombrie 2023, ministrul Agriculturii Florin Ionuț Barbu a vizitat Fabrica de Zahăr Premium de la Luduș împreună cu deputatul mureșean Dumitrița Gliga. Începând cu ora 09:30, ministrul, alături de actuala conducere a societății, au efectuat un tur de recunoaștere al fabricii pentru a vedea cum decurge procesul de fabricare a zahărului și pentru a discuta deschis cu personalul, dar și cu reprezentanții Sindicatului Liber al Salariaților S.C. „Zahărul” S.A. LUDUȘ. Vizita a fost urmată de o întrevedere între delegația oficială și aproximativ 30 de fermieri locali, unde s-au dezbătut multiple subiecte care privesc activitatea agricolă din județ.
„Reînceperea producţiei de zahăr românesc este o dovadă clară de patriotism economic”
„Cred că reînceperea producţiei de zahăr aici, la Luduş, este dovada clară de patriotism economic şi vreau să vă felicit că pentru prima oară în România, în ultima perioadă, anul acesta se produce zahăr românesc”, a ținut să menționeze ministrul Agriculturii la începutul declarațiilor sale.
„Sunt trei lucruri foarte importante ce merită menționate. Pe deoparte, păstrarea și crearea unor noi locuri de muncă, apoi, punerea în funcțiune a fabricii le acordă fermierilor un loc unde să-şi valorifice materia primă, vorbim de sfecla de zahăr și, nu în ultimul rând, redeschiderea fabricii va atrage subvenționarea pe hectar a sfeclei de zahăr. Totodată, Ministerul Agriculturii este în continuă legătură cu producătorii de sfeclă de zahăr, tocmai pentru a pune pe mesele oamenilor produse 100% românești, locale. Oamenii care muncesc aici, în această fabrică, îşi păstrează locurile de muncă, iar acest aspect este unul foarte important, pentru că ne dorim ca toţi românii să rămână să muncească aici, în țara lor”, a precizat ministrul Agriculturii în timpul conferinței de presă.
De asemenea, ministrul a ținut să sublinieze faptul că zahărul produs la Luduş se află deja pe rafturile magazinelor din țară şi că „abia aşteaptă să îl cumpere și din supermarket”.
„Ştiţi foarte bine că merg în magazine, pentru că Ministerul Agriculturii a fost iniţiatorul legii privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Vreau să merg în supermarket, în retail, să pot să cumpăr zahărul românesc produs aici, la Luduş și, de altfel, sunt extrem de sigur că și românii vor fi dornici să cumpere zahăr românesc. Nu sunt adeptul importului de zahăr din alte state. Mi-aş dori foarte mult ca doamna Neag şi Luduşul să dubleze capacitatea pentru a avea producţie cât mai mare şi să găsim în magazine şi să dăm copiilor zahăr fabricat în țara noastră. M-aş bucura tare mult ca Luduş-Bod să devină primele firme de procesare din România care aplică pe INVESTALIM (program de finanțare național multianual). Mi-aş dori foarte mult să veniţi în acest program şi să retehnologizaţi, practic să scădeţi costurile prin programele pe care le avem şi pe eficienţa energetică şi să aveţi o producţie cât mai bună de zahăr în România”, i s-a adresat Florin Ionuț Barbu actualului director al fabricii, Mihaela Neagu.

Fabrica de Zahăr Premium Luduș
Fabrica de Zahăr Premium Luduș a fost preluată de către doi investitori români, Mihaela Neagu și Mihail Daniel Matache, de la Tereos SAS – compania franceză deținătoare a TEREOS România, la sfârșitul lunii ianuarie 2023. Într-un timp scurt, a fost contractată sfecla de zahăr de pe o suprafață de aproximativ 3.400 de hectare de la fermierii din județele: Mureș, Cluj, Brașov, Alba, Bistrița-Năsăud și Arad. Câteva luni mai târziu, în data de 22 septembrie a început campania de recoltare și prelucrare a sfeclei de zahăr, fiind deja livrate cantități de zahăr pentru magazinele din România, astfel încât consumatorii români să poată găsi la raft zahăr românesc produs 100% din sfeclă de zahăr de la fermierii autohtoni.
Lorena PINTILIE