Victorii noi pentru handbalistele de la CSM Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 331 Vizualizări

Victorii noi pentru handbalistele de la CSM Târgu Mureș

Echipa de handbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Târgu Mureș rămâne cu un procentaj perfect în noul sezon, după patru victorii din tot atâtea posibile.

„Luni am avut o zi grea împotriva echipei din Sighișoara, ne-am făcut meciul greu singuri după ce la începutul partidei am reușit să ne impunem ritmul și să ne distrăm pe tabela de marcaj”, a declarat antrenorul Laurențiu Pop.

„Per total, punctele acumulate în acest joc sunt tot ce contează, suntem conștienți că uneori poate fi și așa, dar trebuie să învățăm din aceste jocuri. Important este că am gestionat finalul bine și cu ajutorul unor intervenții excenelente în poartă, am reușit să câștigăm cu scorul de 30-28”, se precizează pe pagina web a CSM Târgu Mureș.

Potrivit aceleiași surse, în cel de-al doilea meci al săptămânii, handbalistele de la CSM Târgu Mureș a jucat în deplasare împotriva echipei Ghimbav. Partida a fost începută foarte bine de fete, ceea ce le-a permis să gestioneze în favoarea lor confruntarea.

„Am avut foarte multe ratări permițându-le gazdelor să reintre în joc, oferindu-le o energie bună. Am învățat din meciul cu Sighișoara, iar în repriza a doua, cu un joc consistent am reușit să aducem o nouă victorie prin scorul de 27-32”, a menționat Laurențiu Pop.

Următorul meci va avea loc duminică, 15 octombrie, și se va disputa pe teren propriu împotriva echipei din Făgăraș.

Diana CĂRBUREAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!