Thurzó Zoltán își continuă călătoria muzicală Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 323 Vizualizări

Thurzó Zoltán își continuă călătoria muzicală

Pianistul orădean Thurzó Zoltán a pornit în cursul anului trecut într-un turneu național în cadrul unui proiect intitulat ”Imn la înălțime”. Thurzó Zoltán este deţinător a două titluri Guinness World Records pentru ”Concertul de pian în cel mai înalt punct din lume” și pentru „Cel mai lung maraton de pian din lume”. Povestea primului record face obiectul turneului ”Imn la înălțime” care a poposit în luna noiembrie la Reghin. Pe 21 ianuarie turneul a poposit la Luduș, iar pe 25 februarie va fi la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Cu prilejul concertului de la Reghin, pianistul oradean s-a destăinuit cotidianului Zi de Zi în care și-a povestit marele său vis, acela de a întemeia la Oradea un muzeu al muzicii, având în spate o familie a cărei ultime trei generații au fost și sunt implicate adânc în domeniul muzical.

Reporter: Care este povestea ta legată de pian? Tu l-ai găsit sau pianul te-a găsit pe tine?

Thurzó Zoltán: Provin dintr-o familie de muzicieni care de trei generații doar cu muzica s-au ocupat. În zona Bihorului, Crișanei, familia mea este prezentă începând cu ultima parte a secolului XVIII. Au fost multe generații, ultimele trei dintre acestea s-au ocupat cu muzica. Spre mândria mea, fac parte din această tradiție. A început cu bunicul, Thurzó Sandor, a continuat cu bunica, mama, unchiul și acum cu mine. Revenind la întrebare, cred că eu am ales pianul. Era prezent în familie fiindcă mama cânta la flaut și la pian, bunica era cântăreață de operă, bunicul era master la vioară, iar eu, de mic copil am ales pianul. A fost și ceva genetic, plus faptul că mi-a și plăcut deoarece pianul este un instrument polifonic. La o vioară cânți doar o singură melodie, apoi mai cânți altceva, în schimb pianul este un instrument foarte complex, poate să înlocuiască o orchestră întreagă. Cred că asta mi-a plăcut la pian.

Rep.: Când ai început să iei lucrurile în serios în ce privește muzica, să trăiești efectiv din muzică?

T.Z.: Am început să cânt la vârsta de 5 ani. Practic cânt la acest instrument de 35 de ani. După terminarea liceului am dat la Universitatea din Oradea, în condițiile în care familia nu a avut posibilități ca eu să urmez o facultate în străinătate. În schimb, am fost la cursuri de perfecționare în străinătate unde am lucrat printre alții cu Daniel Barenboim, ”high class” a muzicii clasice. La terminarea facultății, chiar în timpul examenului comisia ma întrebat dacă nu vreau să devin profesor. Au fost cinci ani de facutate foarte lejeri. Noi cei de la pian, pe fiecare semestru am avut trei piese de învățat. Eu în schimb am ajuns chiar și la 20 de piese. Începând cu anul 2006 pot spune că am început să câștig ceva bănuți din muzică, iar ca și solist, de 10 ani m-am axat pe acest statut. La un moment dat am avut trei job-uri, iar într-o toamnă mi-am dat demisia de la toate trei ca să pot să studiez mai mult pentru a putea face performanță. Dacă și lucrezi atunci ai foarte puțin timp ca să studiezi cu sufletul curat. Așa se face că din 2016 m-am axat strict pe pian.

Rep.: Facem un salt și ajungem sus de tot. Cum a fost posibil să ajungi pe Everest, cu pian cu tot?

T.Z.? Dorința mea cea mare este să fac la Oradea un muzeu al muzicii. Orice persoană realistă, instrumentist sau solist, este conștientă că nu poți câștiga foarte mult din muzică. Eu am nevoie undeva la un milion de euro să cumpăr o clădire și să pun în valoare tot ce are familia mea, inclusiv documente din 1860 și până în prezent. Bunicul meu a fost muzicolog și istoric muzical, de aici și această latură legată de partea de documente. El a fost cu ideea unui muzeu al muzicii pe care trebuie să-l fac. Toate câștigurile pe care le am vor fi canalizate către acest vis al bunicului. Prin Asociația de Artă „Classic Arts” toate câștigurile rezultate din muzică merg într-un fond prin care să pot să cumpăr clădirea. Oricine poate să facă donații, dar sunt de părere că dacă ești din sfera privată și vrei să faci un muzeu de exemplu, tu trebuie să faci rost de fonduri, nu să te duci la stat sau la diferite instituții ale statului ca să te închini în fața lor. Deci dacă ești tare, atunci poți să realizezi acest lucru. Muzica are această calitate. Dacă cânți bine și vorba ce iasă din tine este una sinceră atunci poți să schimbi polul din negativ în pozitiv. Noi, muzicienii, suntem și ambasadori culturali ai țării.

Rep.: Un pas important în ce privește realizarea muzeului a fost Guinness World Records pentru „Concertul de pian în cel mai înalt punct din lume” obținut în iunie 2022.

T.Z.: ”Everest Dream” a fost conceptul acestui concert care a stat la baza Recordului Guinness. Am urcat pe jos până la altitudinea de peste 5.300 de metri. Am așteptat pianul care a afost adus cu elicopterul după care a urmat concertul care a durat 132 de minute în care am cântat 37 de piese de muzică clasică, precum și imnurile a 27 de națiuni diferite. Imnul României l-am cântat cu toate versurile, iar la acea liniște și altitudine existent acolo a sunat extraordinar. Aș fi cântat mai mult dacă nu era atât de frig, undeva între 1 și 3 grade.

Rep.: A existat public?

T.Z.: Au fost au fost foarte puțini. Asta a fost și ideea. Înainte să ajung în locația respectivă, în acel Base Camp cu două săptămâni înainte erau undeva la 4.000 de oameni și zilnic survolau 40-50 de elicoptere are produceau un zgomot infernal. Eu aveam în schimb nevoie de o liniște perfectă pentru a putea realiza acest record.

Rep.: După 105 zile a urmat al doilea Guinness World Records pentru „Cel mai lung maraton de pian din lume”.

T.Z.: Am revenit acasă din Nepal, am primit cu brio diploma și m-am gândit la un nou record, Cel mai lung maraton de pian din lume. Așa se face că pe 19 septembrie 2022, luni dimineața, m-am așezat la pian și m-am ridicat de lângă instrument duminica. Au fost undeva la 132 de ore de cântat. Cum am rezistat? Având în spate o pregătire de trei ani și jumătate, plus o echipă de 32 de persoane în spatele și în jurul meu.

Rep.: Ce urmează?

T.Z.: În 2024 vreau să fac al treilea record ce ține de pian, undeva în februarie-martie. Este vorba de un record ce ține de viteză, respectiv cele mai multe bătăi pe minut pe o clapă. Recordul actual este de 824, iar eu deja acasă am ajuns la 900 de bătăi pe minut. Doresc să bat acest record în cadrul unui concert de muzică clasică. Va fi un recital de pian de 60 de minute, iar în momentul în care degetele mi s-au încălzit de la atâtea note cântate, vom face o pauză de un minut și vom încerca doborârea recordului. Astfel, toate cele trei recorduri să aparțină unei persoane din România ca apoi să putem ieși pe scenele din întreaga lume și să spune că putem avea păreri frumoase comune, că putem lucre împreună, nu doar reproșuri și critici.

Rep.: Cum ai conceput repertoriul acestui turneu?

T.Z.: Turneul va poposi în 27 de orașe din România. Concertul cuprinde multe din piesele care le-am cântat sus pe Everest. De aceea acest concert se numește „Everest Dream”. Mulți mă întreabă dacă aud, dacă simt vreo melodie în momentul în care mi se întâmplă ceva. Oamenii, muzicienii în special cunosc acest sentiment. Am simțit foarte multe stiluri de muzică și melodii în ureche când am străbătut drumul spre Everest. Practic, acele piese care-mi veneau în minte am ales să le cânt în acest turneu.

Rep.: La final, o ultimă întrebare: Care este cea mai mare calitate a Muzicii?

T.Z.: Dacă tu ca și spectator, cu gândirea ta, oricare ar fi ea, vii la un concert și dacă muzica te poate schimba pe momentul respectiv, acest efect va avea un rol secundară în a doua zi, în a doua săptămână. Se poate ca un element cu care ai venit la concert s-a schimbat, fapt care în timp se va schimba în ceva pozitiv. Eu cred că muzica poate să fac acest mare miracol.

A consemnat Alin ZAHARIE

Sursă foto: www.thurzozoltan.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!