
- redactia
- 0 comentarii
- 757 Vizualizări
Protestul asistenților personali din Târgu Mureș continuă: „Sincer, ne-am săturat„
9 aprilie 2024Reprezentanții salariaților, angajați în funcția de asistent personal din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, asistenți personali, părinți, dar și persoane cu dizabilități, au organizat, începând cu data de 2 aprilie proteste zilnice în fața Instituției Prefectului Județului Mureș.
Deși la nivel național protestele s-au oprit la câteva zile de la prima ieșire în stradă, în Târgu Mureș angajații sistemului de asistență socială continuă să își ceară drepturile în fața Prefecturii din municipiu. Reprezentantul asistenților personali din Târgu Mureș, Mirela Chiorean, susține că angajații nemulțumiți vor ieși zilnic în stradă până ce problemele se vor rezolva, sau măcar o parte din acestea.
„Continuăm seria de proteste până când măcar o parte din revendicările noastre se vor rezolva. Am fost excluși din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 19/2024, adică din grila de salarizare privind majorările salariale propuse de la 1 martie pentru categoria profesională a asistenților sociali, fiind singura categorie profesională exclusă din această grilă. Din păcate, acest lucru se reflectă, bineînțeles, în salariul net pe care îl luăm și nu este corect față de noi. Munca pe care o depunem noi este foarte asemănătoare cu cea depusă de asistenții personali profesioniști, cu îngrijitorilor, asistenților maternali, diferența este că noi îngrijim mereu persoane cu dizabilități grave. Gândiți-vă că sunt părinți care au învățat tot ceea ce ține de asistență medicală pentru a-și putea îngrijii copiii acasă, neputând să recurgă mereu la ajutorul profesional al unui cadru medical. Au fost nevoiți să învețe să facă ei singuri, direct acasă”, ne-a explicat Mirela Chiorean, reprezentantul asistenților personali din Târgu Mureș.

Citește și: Ecoul protestului asistenților personali
Un motiv principal pentru care asistenții personali protestează este tăierea sporului de risc, în valoare de 15% din salariul primit. Aceștia susțin că încă din 2018 se luptă pentru a primii dreptul acesta salarial înapoi.
„Al doilea punct pe care îl revendicăm este sporul de 15%, pentru că legislația muncii și hotărârea de guvern spune clar că fiecare angajator trebuie să identifice tipul de spor la care se încadrează angajații. Este adevărat că timp de un an jumătate, prin hotărâre la nivelul Consiliului ocal am primit un spor de 15% pentru condiții vătămătoare și periculoase de muncă. De atunci condițiile noastre nu s-au schimbat, dar a venit decizia ICSJ-ului publicată în ianuarie 2024, moment în care angajatorul a fost nevoit să sisteze plata acestor sporuri. Reprezentanții salariaților am propus alte 2 sporuri la care ne putem încadra, pentru că știm că nimeni nu poate fi lăsat fără spor. Noi momentan, cei din cadrul asistenței sociale suntem singurii care nu beneficiază de spor, și pentru primirea acelor bani am făcut demersuri încă din 2018. Și da, noi considerăm că suntem în măsură ca angajatorul să ne plătească acest spor de 15%”, susține reprezentanta.
Mirela Chiorean: „Sincer, ne-am săturat”
Dezechilibrele apărute în salarizare cauzate de două decizii emise la nivel național au declanșat nemulțumiri în rândul acestei categorii de angajați. Aceștia invocă problemele care au intervenit în menținerea activității asistenților personali și cer să fie respectate drepturile persoanelor cu dizabilități, printre care sși majorarea indemnizațiilor pentru aceste persoane cu handicap ridicat.
„Ce ne mai „doare” pe noi este indemnizația foarte mică pe care o primesc persoanele cu dizabilitate, adică persoanele pe care le îngrijim și de care ne ocupăm zilnic. Acum s-a majorat Indicele ISR și cei care sunt cu dizabilitate gravă au ajuns la suma lunară de 660 de lei. Imaginațivă că eu, ca persoană sănătoasă nu mă pot descurca cu acești bani, ce să mai vorbim de o persoană cu nevoi speciale. Pe lângă asta, asistenții personali primesc un salariu de maxim 2.300 de lei. Persoanele cu dizabilitate gravă au nevoie de terapii care se plătesc. Am primit, până acum sprijinul Direcției de Asistență Socială din Mureș, însă, problema care se pune în dialogul cu această instituție este faptul că tot ceea ce am solicitat noi pe baza legislației ne-a fost aprobat doar la nivel verbal. Adică ni se spunea, „da, sigur, aveți dreptate, dar din păcate nu vă putem oferi. Mergeți în instanță și veniți la finalul cazului”. Sincer, ne-am săturat să tot mergem în instanță când problema se poate rezolva destul de simplu cu sprijinul ordonatorului principal de credite care este DAS și cu sprijinul Consiliului Local din care face parte și DAS Târgu Mureș”, a adăugat Mirela Chiorean.

Protestatarii susțin că nu se vor da bătuți până ce nu vor fi ascultați, nu doar auziți. „Timp de două săptămâni vom fi tot în stradă, căci pe atunci se preconizează că Legea 147 pentru aprobarea OUG 19/2024 va ajunge la Camera Deputaților. EU am promis că voi ieși în stradă până ce o parte a problemelor noastre se va rezolva”.
Asistenții personali reprezintă categoria profesională care îngrijesc copii sau adulți cu handicap grav din familia, reprezintă cea mai rezonabilă soluție la varianta instituționalizării acestor persoane cu dizabilități pentru că îngrijirea se acordă unu la unu, acordând o atenție maximă tuturor nevoilor persoanei vulnerabile, fiind din punct de vedere legislativ considerat ca serviciu social destinat persoanelor cu handicap aflate la domiciliu. Asistenții personali sunt angajați ai direcțiilor de asistență socială sau a primăriilor, nivelul de salarizare este la nivelul minim garantat în plată, dar și așa nu întotdeauna angajatorul acordă drepturile cuvenite astfel că, duc o luptă continuă pentru obținerea tuturor drepturilor reglementate de lege.
Lorena PINTILIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu