Sfânta Vineri, în mitologia rurală. Ritualuri tradiționale

Despre Vineri se știe, în primul rând, că este ziua care marchează sfârșitul săptămânii. Semnificațiile acestei zile sunt însă mult mai vaste.  În credința populară, de pildă, Vinerea apare personificată într-o entitate bună sau rea care se pogoară în lumea muritorilor spre a le judeca faptele.

Mitologia rurală posedă o importanță aparte în ceea ce privește întregirea folclorului autohton cu povești despre entități supraumane cărora li se alocă roluri diverse. Sfintei Vineri i se conturează două ipostaze întrutotul antagonice: simbolizând simțul justițiar, ea vine să-i pedepsească pe cei care perturbă ordinea firească și legile tradiționale ale lumii, îmbolnăvindu-i, pe când alte dăți se arată oamenilor suferinzi spre a le indica tămăduirea. Leacul propriu-zis este de natură umană, doar revelarea acestuia aparține miraculosului.

Studiul Otiliei Hedeșan

Conform relatărilor indivizilor intervievați de Otilia Hedeșan, oamenii o asociază pe Sfânta Vineri cu alte spirite malefice cum sunt Sânzienele. Proiectându-se pe sine ca o tânără frumoasă, ispititoare, Sfânta Vineri manipulează mintea masculină, inducând individul într-o stare patologică de halucinație. 

Spre a-i creiona, cel puțin fictiv, portretul fizic, Otilia Hedeșan se folosește de mărturii locale ale oamenilor care au întâlnit această ființă nefastă. Multitudinea poveștilor oferă o perspectivă plurilaterală, astfel încât Sfânta apare tânără și bătrână deopotrivă,  timidă dar senzuală, sihastră și entuziasmată. Alteori, Sfânta Vineri apare în ipostaza unei mame autoritare, cu malformații demonice. Din acest punct de vedere nu este greu să deducem faptul că originea entității este de o altă natură decât cea pe care o cunoaște omul comun și pe care Otilia Hedeșan o numește direct: „lumea de dincolo”.  În sprijinul acestor afirmații, autoarea aduce argumente din scrierile cercetătoarei franceze Claudinei Faber-Vassas pentru care Sfânta Vineri se naște din haos, dintr-un orizont populat doar cu ființe malefice (vrăjitoare moroi, strigoi).

Sfânta Vineri are o dublă valență. Mai întâi, ea este o reprezentată a ciclului hebdomadar, având misiunea de a veghea asupra ritmurilor antropologice din spațiul tradițional. Apoi, ea este și o reprezentantă a ciclului calendaristic. În perimetrul religiilor, ziua de vineri dobândește o simbolistică aparte. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este parte a „triduum sacrum”, fiind ziua în care Iisus a fost răstignit pe cruce ca moment final al jertfei sale pentru mântuirea neamului omenesc. Ca simbol al recunoștinței creștinătății, Vinerea Seacă ( sau Neagră) este ziua alocată elogiului gestului suprem al sacrificiului divin. În această zi sfântă, oamenii cu credință postesc și se roagă pentru izbăvire.

În mediul rural, pregătirea pentru sărbătoarea Vinerii Mari include ritualuri specifice, însoțite de diferite superstiții: „/Cine se spală la Vinerea Seacă îi seacă bolile. /Cine se naște vineri e evlavios. /Vinerea e zi de primejdie, zi grea. / […] se postește; /nu se cară lut; /fetele postesc pentru măritat; /nu se vorbește; /nu se râde; /nu se cântă; /nu te speli pe cap; /nu torci; /nu speli; /nu faci leșie; /nu coci”. Nerespectarea acestor dogme lumești atrage atenția Sfintei Vineri hebdomadare care se propagă printre oameni spre a le pedepsi nesupunerea, după cum avertizează și Artur Gorovei: „Vinerea nu se coase, nu se spală haine, nici se coace pită, pentru că vine Vinerea”. Pentru a ne convinge de adevărul celor relatate, avem exemplul moșului Pătru Iovanichici care, încălcând interdicția referitoare la copt, va stârni furia metafizică a Sfintei Vineri materializată în visul care-i provoacă moșului o stare patologică.

Ritualuri specifice

În mitologia română, Sfânta Vineri înfățișează chipul unei bătrâne uscățive, sora Sfintei Miercuri și a Sfintei Duminici.  Ea este, de asemenea, echivalentul Sfintei Paraschiva care conferea protecție celor aflați în iminența primejdiei. Uneori, Sfânta Vineri era asemănată cu Joimănița sau Marțolea, conotându-i latura demonică, despre care vorbesc și scriitoarele Marianne Mesnil şi Assia Popova. În accepțiunea celor două autoare, Sfânta Vineri este nocturnă și vampirică, ceea ce vine în sprijinul unei vechi credințe românești care o prezintă pe Maica Vinere la granița dintre cele două lumi antinomice: a viilor și a morților.

Sfânta Vineri se dedublează constant, fiind mereu caracterizată prin contraste: diurn-nocturn, bun-rău, protectoare-punitivă ș.a.m.d. Deși superioară ființei efemere, Sfânta Vineri poate fi alungată relativ ușor, printr-o exclamație cu valoare unui descântec: „Vai de mine şi de mine, ia uită-te cum arde casa bojei pe dealul Galariului”. Rostind acestea, Sfânta Vineri are să fugă, iar omul trebuie să întoarcă toate obiectele din casă spre a se asigura că aceasta nu are să se întoarcă.  

Sfânta Vineri, în literatura română

În literatura română, Sfânta Vineri este conturată, de cele mai multe ori, într-o manieră pozitivă, îmbrăcând postura unei zâne bune, a unei nimfe călăuzitoare. Astfel, Sfintei Vineri îi revine sarcina de a răsplăti personajele în funcție de mărinimia pe care o demonstrează ( exemplu: Povestea Fata babei și fata moșneagului) sau de a-i însoți pe eroii năpăstuiți (exemplu: basmul cult Povestea lui Harap alb). În acest sens, ea apare în calitate de donator al eroului.În Povestea porcului, Sfânta Vineri se oferă să o ajute pe femeia însărcinată cu treburi aparținând orizontului feminin și care se numără printre principalele sale atribuții: torsul, lucrul firelor de lână, nașterea (ceea ce este o altă asemănare a acestuia cu Joimănița).

Sfânta Vineri se dovedește a fi o ființă a contrastelor. Ea este când bună, ajutând femeile să nască, tămăduindu-i pe cei suferinzi, călăuzindu-le calea celor rătăciți, când rea, chinuindu-i în vis pe cei care au încălcat norma lumească și datinile populare. Născută din ceea ce nu este familiar omului efemer, Sfânta Vineri este un atribut al lumii eterne, stăpânind nocturnul și diurnul deopotrivă.

Sursa foto: Ziarul Lumina