Cultură
- redactia
- 0 comentarii
Eveniment cultural de anvergură, la UMFST
20 mai 2024Centrul de Cercetări Filologice, Istorice și Culturale, Facultatea de Științe și Litere “Petru Maior” și Școala Doctorală de Litere, Științe Umaniste și Aplicate organizează joi, 23 mai, la Biblioteca de Științe și Litere din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, un eveniment cultural de excepție intitulat „Frumusețea va salva lumea”, care va fi urmat de lecturi publice.
La eveniment vor fi prezenți doi scriitori de anvergură ai literaturii contemporane, Aura Christi- poetă, romancieră și eseistă, a cărei texte literare abordează tema exilului geografic, având nu mai puțin de 60 de cărți publicate atât în străinătate, cât și în țară și Balász Attila- poet, prozator, redactor, editor și traducător, directorul editurii AB ART din Budapesta, care a publicat un număr de 36 de cărți în 15 țări. Cei doi scriitori vor susține un dialog cultural cu participanții la eveniment.
„Sunt invitaţi la conferința „Frumuseţea va salva lumea” şi la lecturile publice membrii comunităţii academice, studenți, cititori, iubitori ai literaturii care vor avea posibilitatea de a descoperi, prin intermediul celor doi scriitori, modul tulburător în care frumosul locuiește în fiecare dintre noi”, au preecizat organizatorii evenimentului.
M.R.
Sursa foto: Facebook-UMFST
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
|
|
Recomandari
|
|
|
















Lasă un comentariu