EDITORIAL: Privind viitorul – O zi de alegeri prin ochii presei Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1455 Vizualizări

EDITORIAL: Privind viitorul – O zi de alegeri prin ochii presei

„Noi suntem schimbarea” este replica pe care am auzit-o pe parcurul unei zile întregi, venită atât din partea candidațiilor la funcțiile de primari, cât și din partea cetățenilor, unii sătui de vechea conducere, alții dorind continuitatea actualei conduceri.

Tot la patru ani, cetățenii își pot exprima afinitățile și dorințele printr-o ștampilă, însă mulți nu o fac, mergând pe premisa: „Este doar un vot, oricum nu pot schimba eu nimic”. Greșit! Puțin câte puțin, prin votul fiecăruia, putem aduce o schimbare, putem decide soarta unei comune sau a unui oraș întreg.

9 iunie – o zi complexă pentru jurnaliști, o zi tumultuoasă și tensionată, plină de emoții intense, efort neîntrerupt și agitație constantă, stări trăite și simțite nu doar de candidați, ci și de noi, cei din presă. În acea zi am văzut alegerile și cu alți ochi. Nu doar din perspectiva unui cetățean care merge la vot, ci și din prisma unui jurnalist care a stat în jurul oamenilor, care a auzit păreri diversificate și care a văzut diverse reacții.

De dimineață devreme, am pornit cu entuziasm și energie spre primele secții de votare. Întâlnirea cu oamenii din comunitate, ascultându-le opiniile și speranțele, m-a făcut să realizez cât de divers și vibrant este peisajul nostru electoral. Am văzut tineri plini de entuziasm care votau pentru prima dată, sperând să facă o schimbare reală în comunitățile lor. În ochii lor, am recunoscut speranța și dorința de a vedea un viitor mai bun.

Într-o secție de votare dintr-o comună mureșeană, am asistat la o scenă care m-a impresionat profund: două persoane în vârstă au mers la vot și nu au ținut cont de greutatea deplasării, de problemele de sănătate sau de vârsta pe care o au. Au avut spirit civic și au pus ștampila, dorind doar un viitor mai bun pentru tinerii care urmează să înceapă un drum nou.

Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 an s-au încheiat, iar la finalul acestei zile am realizat încă o dată ce înseamnă să faci presă.

Provocări și experiențe noi

Acest prim an de muncă în domeniul presei a fost marcat de momente de înaltă tensiune și provocări, dar și de oportunități remarcabile și experiențe memorabile. În acest parcurs, pe acest drum captivant, am avut ocazia să acopăr alegerile locale, o responsabilitate pe care nu mi-aș fi imaginat-o niciodată atât de intensă. Împreună cu colegii mei, am format o echipă unită, iar acest lucru ne-a permis să încheiem ziua într-o notă pozitivă.

Încă de la începutul zilei, am fost cuprinsă de un soi de stres, neștiind cum se va desfășura totul, necunoscând toți candidații și fără a fi familiarizată cu toate zonele județului Mureș. În timpul transmisiunilor live, aceste emoții s-au amplificat considerabil. Primele două interacțiuni au fost deosebit de dificile, dar acea zi mi-a reamintit esența jurnalismului și necesitatea de a menține echilibrul în fața provocărilor.

Pe parcursul zilei, am fost conectată continuu la fluxul de informații, încercând să ofer publicului cele mai recente și exacte date. Presiunea de a verifica fiecare fapt, de a filtra dezinformarea și de a oferi un context clar și obiectiv m-a ținut în priză permanent. La un moment dat, în jurul prânzului, am simțit cum oboseala începea să își facă simțită prezența, dar adrenalina mă împingea să continui.

Oboseala acumulată de-a lungul zilei a fost considerabilă, dar satisfacția resimțită la final, după ce am văzut numărul impresionant de vizualizări, a învins orice urmă de epuizare.

Această zi a fost o dovadă a puterii și rezistenței necesare în domeniul presei și a reafirmat importanța muncii noastre în captarea și transmiterea evenimentelor importante către public, dar și responsabilitatea crescută pe care jurnaliștii o au mereu în această meserie.

A fost o zi istovitoare, dar plină de momente care m-au făcut să mă simt parte dintr-o poveste mai mare.

Diana CĂRBUREAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!