
- redactia
- 0 comentarii
- 735 Vizualizări
Maria Moldovan (PSD), aleasă din nou în Beica de Jos: Mândria mea ca primar mă împinge să las lucruri folositoare în urma mea
11 iunie 2024Cu încredere în Dumnezeu și în locuitorii comunei Beica de Jos, actualul primar, Maria Moldovan, membru al PSD, a fost realeasă în funcția de conducere a localității. Cu un procent de 79% din totalul de voturi în favoarea sa, primărița își va continua activitatea administrativă începând cu luna octombrie a acestui an.
„Duminică nu a fost o zi ușoară deloc. Pot spune că a fost examenul care a venit după patru ani de muncă, pe care, spun eu, l-am trecut cu brio. În acești patru ani, cetățenii comunei Beica e Jos au văzut realizările și munca depusă. Drept dovadă stă procentul de 79% din totaluri de voturi care mi s-au acordat mie. M-am bucurat să văd sprijin din partea alegătorilor mei și tot ce pot spune e că mergem cu Dumnezeu înainte. Oamenii au văzut că tot ce pot să realizez pentru cetățeni voi face, așa cum am făcut și în mandatul anterior. Mândria mea ca primar mă împinge să las lucruri frumoase și folositoare în urma mandatelor mele”, ne-a mărturisit actualul primar al comunei Beica de Jos, Maria Moldovan, realeasă în data de 9 iunie.
Încrederea oferită de către alegătorii săi i-a conferit primăriței o speranță pentru noul mandat pe care urmează să îl preia în luna octombrie. „Le mulțumesc nespus de mult pentru toată încrederea pe care mi-au oferit-o și pe care, sper că mi-o vor oferi în continuare. Să aibă multă sănătate, căci cu sănătate le vom duce pe toate!”, le-a transmis primărița locuitorilor din comuna Beica de Jos.
(L.P.)
- Etichete:
- beica de jos
- Maria Moldovan
- primar
- psd
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu