
- redactia
- 0 comentarii
- 739 Vizualizări
Lucreția Cadar (Deda): „Am demonstrat că suntem uniți”
12 iunie 2024Din cei 2.313 de alegători care s-au prezentat duminică la vot la nivelul comunei Deda, 1.524 au ales continuitatea la nivelul conducerii Primăriei Deda, procentul de 67,55% certificând încă o dată popularitatea de care Lucreția Cadar se bucură în rândul locuitorilor comunei Deda.
„Dragii mei, vă mulțumesc din inimă, fiecăruia în parte, pentru votul de încredere, pentru susținere și implicare. Mulțumesc întregii echipe care pe durata campaniei electorale a fost alături de mine și alături de care m-am întâlnit cu majoritatea dintre dumneavoastră. Fără oamenii pe care i-am avut zi de zi lângă mine, colegi, prieteni și nu în ultimul rând familia mea nu aș fi reușit. Susținerea morală a fost importantă, la fel și cea emoțională. Vă mulțumesc tuturor pentru numeroasele și frumoasele mesaje de felicitare și pentru încurajările pe care mi le adresați! Am demonstrat că suntem uniți, că avem încredere unii în alții și că ne dorim binele comunității noastre. Vom continua împreună, pe același drum! Întotdeauna cu Dumnezeu înainte!”, a fost mesajul transmis de Lucreția Cadar, primarul reales al comunei Deda.
Alin ZAHARIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș dă startul înscrierilor online la programele de studii de licență începând de mâine, 5 iulie 2025, ora 8:00. Universitatea vine în întâmpinarea candidaților cu programe de studii adaptate nevoilor de pe piața muncii, metode de predare interactive, burse de studiu, mobilități internaționale Eramsus și numeroase facilități sociale și sportive. 5-10 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență din domeniul Sănătate; 16-22 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și programele de studii de licență din cadrul Facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept. Înscrieri: admitere.umfst.ro
Posted by Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie on Friday, July 4, 2025
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu