Primii turiști s-au bălăcit deja în Lacul Aluniș. Vezi cât costă o zi de relaxare în lacul din Sovata Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 23118 Vizualizări

Primii turiști s-au bălăcit deja în Lacul Aluniș. Vezi cât costă o zi de relaxare în lacul din Sovata

S-a deschis Lacul Aluniș din Sovata. La sfârșitul lunii mai, primii turiști au început să se bălăcească, lacul fiind accesibil zilnic între orele 09:00 și 17:00. În timpul verii, temperatura apei ajunge până la circa 33 de grade Celsius la suprafață, în prezent fiind de 20 de grade la suprafață și 30 de grade la adâncimea de un metru, conform Agenției de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.

Costul unui bilet este de 40 de lei pentru adulți, a declarat Robert Fulop, directorul complexului de agrement. „Anul trecut la ștrandul de la lacul Aluniș am avut un număr de intrări de 9.500 de persoane. Sperăm ca și anul acesta să avem măcar același număr de  vizitatori. Anul acesta un bilet pentru un adult costă 40 lei, pentru un pensionar sau copil 30 de lei, iar șezlongul se poate închiria la 35 lei”, a transmis acesta.

Turiștii sunt încântați atât de stațiune, cât și de bălăceala din Lacul Aluniș.

Lacul Aluniș, al doilea ca mărime din stațiune, are o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați. Lacul Ursu din Sovata, cel mai mare lac helioterm din Europa, va fi redeschis vineri, 21 iunie.

Lorena PINTILIE

Sursa foto: Facebook – Simion Roiban

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE