
- redactia
- 0 comentarii
- 7416 Vizualizări
INVESTIȚIE. Hotel de 5 etaje, cu 100 de camere și wellness-spa, lângă Shopping City Târgu Mureș
21 iunie 2024Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, că proiectul ”Construire hotel, restaurant, wellness – spa – sport, accese, parcare, amenajări exterioare, branșamente utilități, organizare de șantier”, propus a fi amplasat în localitatea Târgu Mureș, Calea Sighișoarei nr. 98, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Detalii despre viitorul hotel
Conform proiectului pentru Decizia etapei de încadrare, document făcut public în data de 19 iunie 2024, investiția aparține societății Profitec SRL Târgu Mureș și prevede construirea unui hotel cu restaurant, wellness – spa – sport, accese, parcare, amenajări exterioare, branșamente utilităţi.
În același document se menționează că terenul studiat pentru poziționarea hotelului are o suprafață de 5.444 de metri pătrați, cu următoarele vecinătăți: la nord – la o distanță de 6 metri se află Calea Sighișoarei, la vest – la o distanță de 134 de metri se află limita unei proprietăți private, la sud – la o distanță de 239 de metri se află un imobil de locuințe cu regim de înălțime D + P + 10E (ansamblul rezidențial Concept 9 – n.r.) și la est – la o distanță de 73,4 metri se află un spațiu comercial de tip mall (Shopping City Târgu Mureș – n.r.).
”Structura funcţională a hotelului propus va include: parcări la demisol, funcţiuni publice la nivelul parterului, cum ar fi bistro, sală conferinţe, sală fitness, spaţii ce completează funcţiunea de hotel, jacuzzi, saună, bar și lounge. Volumetric hotelul continuă cu un “turn” de cinci etaje organizate cu camere duble în jurul unui nod de circulaţie vertical. Clădirea va găzdui 100 de camere de cazare cu recepţie și depozitări pentru lenjerie, camere de curăţenie, spălătorie. Restaurantul va fi la nivelul parterului și va avea o capacitate de 108 locuri. Sistemul constructiv este alcătuit din cadre de beton armat pentru suprastructură și fundaţii de beton. Astfel, se propune un hotel cu regimul de înălţime D + P + 5E. În sudul parcelei se propune accesul auto și pietonal pe parcelă și accesul folosit de către pompieri în caz de urgenţă”, se menționează în document.
Investiție marca Mircea Musgociu
Potrivit www.listafirme.ro, principala platformă online care furnizează informații despre firmele din România, SC Profitec SRL Târgu Mureș s-a înființat la data de 27 decembrie 1994, are ca obiect de activitate ”Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate” și este deținută de către omul de afaceri Mircea Musgociu (100% din acțiuni).
La finalul exercițiului financiar 2023, SC Profitec SRL Târgu Mureș a raportat o cifră de afaceri de 116,2 milioane de lei, profit net de 28,2 milioane de lei și 14 angajați.
Alex TOTH
- Etichete:
- hoteluri mures profitec musgociu
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș dă startul înscrierilor online la programele de studii de licență începând de mâine, 5 iulie 2025, ora 8:00. Universitatea vine în întâmpinarea candidaților cu programe de studii adaptate nevoilor de pe piața muncii, metode de predare interactive, burse de studiu, mobilități internaționale Eramsus și numeroase facilități sociale și sportive. 5-10 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență din domeniul Sănătate; 16-22 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și programele de studii de licență din cadrul Facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept. Înscrieri: admitere.umfst.ro
Posted by Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie on Friday, July 4, 2025
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu