Bucuria absolvirii, la Gimnaziul ”Ceușianu” Învățămînt
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 634 Vizualizări

Bucuria absolvirii, la Gimnaziul ”Ceușianu”

Absolvenții claselor a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu” din Reghin au trăit vineri, 14 iunie, emoția momentului despărțirii de anii de gimnaziu. Ploaia nu a stricat momentul festiv, acesta fiind găzduit de Casa Municipală de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”, locul unde clasele a VIII-a A (diriginte prof. Răzvan Moldovan), a VIII-a B (prof. Sziksay Emese), a VIII-a C (prof. Ichim Ioan), a VIII-a D (prof. Cengher Valentina) și a VIII-a E (prof. Iacob Stela) au primit respectul și admirația profesorilor, părinților, prietenilor, și nu în ultimul rând al conducerii orașului, prin persoana primarului Márk Endre prezent la eveniment în postura de părinte, fiul acestuia, Mark, numărându-se printre absolvenți.

„Am participat în dublă calitate, cea de tată dar și cea de primar, la absolvirea claselor a VIII-a, din cadrul Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ceuşianu” din Reghin. Mult succes și fericire vă doresc tuturor!”, a fost mesajul transmis de Márk Endre, primarul municipiului Reghin.

„Sperăm că tot ceea ce ați învățat până acum să vă fie de folos, să vă deschidă căi și uși în viață, dar cel mai important, să vă ajute să prețuiți timpul! Prețuiți cât puteți anii aceștia frumoși  și încercați să nu vă abateți de la educație! Avem încredere în voi și suntem convinși că veți reuși în tot ceea ce v-ați propus și ați visat! Să aveți curaj și să discerneți între ceea ce este frumos și ceea ce este mai puțin frumos și să alegeți mereu calea cea dreaptă! Mult succes!”, le-a transmis absolvenților prof. Paula Chelariu, diretorul Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu”.

Absolvent de 10

Din multitudinea de elevi buni și foarte buni pe care Promoția 2024 a Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu” îi numără, se desprinde elevul Adelin Covrig din clasa a VIII-a C, absolvent al anilor de gimnaziu cu media 10. Îl felicităm și noi, la fel cum o facem pentru toți cei care vineri, 14 iunie au bifat cu succes anii de gimnaziu la ”Alexandru Ceușianu”.

„Coronițe, diplome, buchete de flori, lacrimi, zâmbete și împlinire au primit astăzi elevii absolveți ai claselor a opta. Au fost momente încărcate de multă emoție, care au evidențiat parcursul educațional al celor care au urcat pe scenă. Munca, efortul, perseverența, ambiția au fost răsplătite într-un cadru festiv, onorant, apreciativ. Vă mulțumim tuturor pentru ceea ce ați devenit, iar noi, dascălii, rămânem în continuare pentru a construi generațiile ce vin. Voi, dragilor absolvenți, zburați către zările ce vi se deschid, găsiți-vă locul, rămâneți buni și deschiși, empatici și corecți! Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi! Mulțumiri alese domnului primar, consilierilor locali care s-au bucurat împreună cu noi, domnului reprezentant al ISJ Mureș, prof. dr. Gazsi Ștefan, direcțiunii școlii, tuturor doamnelor învățătoare, diriginților, părinților și elevilor de la clasele 0-VII, care i-au așteptat pe absolvenți cu flori, formându-le tunelul de flori prin care au trecut! Timpul, în eternitatea sa, marchează pentru fiecare momente unice, de neuitat, iar acesta a fost un astfel de moment! Bucurați-vă!”, a spus prof. Paula Chelariu, directoarea Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ceușianu” din Reghin.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE