Investiție de 98 de milioane de euro pentru modernizarea a două drumuri spre Sovata Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 4670 Vizualizări

Investiție de 98 de milioane de euro pentru modernizarea a două drumuri spre Sovata

Aleșii județeni au aprobat vineri, 28 iunie, într-o ședință ordinară de lucru, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico-economici actualizați ai investiției ”Modernizare și reabilitare DJ 153A – 153 traseu Ernei – Eremitu – Sovata”, la valoarea totală a investiției de 480.575.257 de lei (aproximativ 98 de milioane de euro), cu TVA. Modernizarea tronsonului de peste 45 de kilometri se va realiza în două etape, traseul dintre comuna Eremitu și Sovata are o valoare de 225,1 milioane de lei, iar dintre Ernei și Eremitu va costa 255,4 milioane de lei.
În aceeași ședință, Consiliul Județean Mureș și-a asumat faptul că ”la momentul recepției lucrărilor implementate prin proiectul finanțat prin PR Centru 2021-2027, întregul traseu va fi funcțional, asigurându-se conectarea la rețeaua TEN-T.”
”Modificările de soluții tehnice, coroborate cu escaladarea prețurilor aferente materialelor de construcţii, respectiv a combustibilului față de momentul realizării documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), precum și modificările Hotărârii Guvernului ROmâniei nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, au determinat o creştere de aproape două ori a valorii investiției față de cea din DALI”, a precizat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, în Referatul de aprobare aferent proiectului de hotărâre.
Proiectul este implementat de către ADR Centru, în calitate de lider, și finanțat în cadrul POAT 2014-2020, iar durata de realizare a investiției este de 36 de luni.
”În calitate de beneficiar al documentaţiei tehnico-economice pentru care a fost acordat sprijinul financiar prin proiectul având codul SMIS 143410, Județul Mureș are obligaţia de a depune o cerere de finanţare pentru proiectul ”Modernizare și reabilitare DJ 153A – 153 traseu Ernei – Eremitu – Sovata” în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, în condiţiile prevăzute de ghidul solicitantului aferent Priorității 5 „O regiune accesibilă”, Acțiunea 5.1. – Investiții în modernizarea infrastructurii rutiere de importanță regională pentru asigurarea conectivității la rețeaua TEN-T. Având în vedere situaţia descrisă anterior, în vederea depunerii cererii de finanțare în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, se impune aprobarea documentației tehnico-economice faza proiect tehnic și a indicatorilor tehnicoeconomici aferenți obiectivului de investiții ”Modernizare și reabilitare DJ 153A – 153 traseu Ernei – Eremitu – Sovata”, a mai explicat președintele Consiliului Județean Mureș.
(Redacția / Foto: https://depositphotos.com/ro/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE