INTERVIU cu Alexandra Baciu, șefă de promoție la Colegiul Național Pedagogic ,,Mihai Eminescu” Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1770 Vizualizări

INTERVIU cu Alexandra Baciu, șefă de promoție la Colegiul Național Pedagogic ,,Mihai Eminescu” Târgu Mureș

Alexandra Baciu este șefa de promoție cu media 9,99, cu care Colegiul Național Pedagogic ,,Mihai Eminescu” din Târgu Mureș se mândrește. O tânără dornică să se autodepășească și să muncească pentru visurile ei, își dorește să urmeze o carieră în învățământ, dar și să își continue studiile în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Reporter: Spune-ne câteva lucruri despre tine, ce pasiuni ai?

Alexandra Baciu: Câteva lucruri pe care le pot afirma despre mine ar fi că sunt o persoană ambițioasă, dornică să muncească pentru ceea ce își dorește, dar totodată și o fire prietenoasă, care se adaptează repede lucrurilor și persoanelor noi. În timpul liber îmi place să călătoresc, să mă plimb prin locuri deja cunoscute și îndrăgite de mine, cum ar fi satul meu natal, Ulieș, ascultând muzică și admirând natura, petrecând  timp cu familia. De asemenea, îmi place să fac sport. Găsesc mereu timp să merg la sală, deoarece simt că sportul îmi dă o stare de bine și mă umple de energie, dar și vizionarea filmelor și a serialelor este un lucru pe care îl fac des în momentele în care timpul îmi permite. 

,,Secretul este să crezi în propriile forțe și să nu te dai bătut”

Rep.: Care este secretul acestor rezultate remarcabile?

A.B.: În spatele rezultatelor obținute în acești patru ani de liceu aș putea spune că stă multă muncă și atenție acordată orelor și materiilor, dar și seriozitate cu care am tratat fiecare activitate care a ținut de școală. Secretul e să crezi în propriile forțe și să nu te dai bătut, chiar dacă simți că uneori ești copleșit de volumul mare de informații care trebuie învățate sau de numărul mare al sarcinilor care trebuie realizate, deoarece satisfacția din final va merita toate eforturile depuse.

Rep.: Cum ai reușit să îți gestionezi timpul între procesul de învățare, alte activități și viața personală?

A.B.: Gestionarea timpului în așa fel încât să reușești să realizezi tot ceea ce îți propui, dar să-ți mai rămână timp pentru relaxare și hobby-uri este mereu posibilă prin organizarea din timp. Pe mine m-a ajutat mult să am totul organizat, știind mereu ce am de făcut într-o anumită zi, conținutul pe care trebuie să îl parcurg și materiile la care voiam să mă pregătesc, urmând ca apoi să îmi mai rămână timp și pentru alte activități decât cele legate de școală și pentru viața personală.

Rep.: Crezi că vei putea să valorifici cunoștințele acumulate la școală și în viitor, poate la noul job?

A.B.: Cu siguranță cunoștințele acumulate la școală îmi vor fi de folos pe tot parcursul vieții și mă vor ajuta în diverse momente. Iar în cadrul viitorului meu job, informațiile acumulate de-a lungul practicii pedagogice și a materiilor de specialitate îmi vor fi de mare ajutor. Niciodată nu știm destul de multe lucruri și mereu este în favoarea noastră să adunăm cât mai multe ”lecții” din orice surse avem la dispoziție.

Rep.: Ai întâmpinat obstacole majore în timpul acestui parcurs? Dacă da, cum le-ai depășit?

A.B.: Singurele obstacole întâmpinate pe parcursul acestor patru ani de liceu au fost oboseala acumulată, care se resimțea în unele momente, dar și momentele în care știam că poate ratez un anumit timp petrecut cu prietenii sau familia prin faptul că alegeam să rămân acasă, pregătindu-mă pentru școală sau odihnindu-mă. Însă, privind înapoi toate acestea au meritat și sunt mândră de rezultatele muncii mele.

Rep.: Ce îți dorești să faci mai departe, la ce facultate ai în plan să studiezi?

A.B.: În viitorul apropiat îmi doresc să trec cu bine peste examenul de Bacalaureat și peste cel de Titularizare, urmând să profesez în învățământul preșcolar ca și educatoare. Pentru că am absolvit profilul pedagogic și pentru că iubesc foarte mult copiii, însă facultatea pe care vreau să o urmez în cele din urmă este în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, deoarece simt că aceasta mi s-ar potrivi cel mai bine pe termen lung.

”Fiecare profesor și-a lăsat amprenta asupra noastră”

Rep.: Care a fost cea mai memorabilă amintire din liceu?

A.B.: Toate amintirile create cu cei care mi-au fost colegi și îmi vor rămâne mereu prieteni sunt memorabile și vor avea mereu un loc special în sufletul meu. Fiecare zi de școală a avut propria poveste, fiecare profesor și-a lăsat amprenta asupra noastră și nu îi vom uita niciodată. Totul a fost minunat și voi prețui mereu amintirile și persoanele pe care anii de liceu mi le-a oferit.

Rep.: Ce sfat le-ai oferi elevilor care pășesc pentru prima oară în acest liceu?

A.B.: Sfatul meu pentru noii elevi ai acestui liceu și chiar și pentru cei care fac parte deja din el este să se bucure de fiecare clipă, să-și creeze amintiri de neuitat împreună cu colegii lor și să lege cu ei prietenii care să reziste toată viața, deoarece anii de liceu trec foarte repede. Totodată, îi sfătuiesc să muncească pentru visurile lor și să creadă în propriile puteri care îi vor duce cu siguranță unde își propun. 

A consemnat Alisia BALOGH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!