- redactia
- 0 comentarii
- 489 Vizualizări
Invitație la salonul de pictură „Contactus”
2 august 2024Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR), filiala Târgu Mureș organizează în perioada 17 decembrie 2024 – 14 ianuarie 2025 salonul de pictură intitulat „Contactus”, salon ce se adresează artiștilor vizuali profesioniști (membrii UAPR), absolvenților și studenților universităților de artă de pretutindeni.
Contactus, atingere nemediată
Salonul va cuprinde lucrări realizate în ultimii doi ani în tehnici tradiționale de pictură: ulei, acrilic, tempera, guașe, acuarele sau tehnici mixte pe suport de pânză, hârtie sau carton având dimensiunea maximă de 200 x 200 centimetri. Fiecare artist poate participa cu maximum două lucrări.
„Etimologia cuvântului provine din cuvântul latin, care înseamnă „atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două energii/ forțe etc.” sau „apropiere între oameni, relație, legătură”. Putem să ne gândim la cuvinte cheie cum ar fi contact electric, lentile de contact, copie contact din domeniul fotografiei etc. Poate să ne călăuzească chiar până la înțelesuri ontologice ale cuvântului. În contextul apelului, invitației salonului de pictură, expresia se referă la contactul nemijlocit cu materia în sensul con-tactus, con-tangere (cu atingere). Atingerea cu scopul de a crea ceva însă are înțeles mult mai larg și mai profund după cum știm. Salonul își propune realizarea contactului, stabilirea legăturii între opera de artă și receptorul său, astfel piesa servește la stabilirea unui contact între artist și receptorul mesajului fiind opera de artă, iar galeria locul acestei”, au trasmis organizatorii pe pagina lor de Facebook.
UAPR a anunțat faptul că acceptă orice intenție creatoare, însă pentru a menține nivelul profesional și prestigiul salonului se va realiza o selecție a lucrărilor de către un juriu format din artiști vizuali și critici de artă sau curatori cu experiență în domeniu.
Calendarul salonului
Salonul de pictură va fi deschis publicului în Galeria Art Nouveau a UAPR din Târgu Mureș și va avea o durată de 4 săptămâni. Trimiterea aplicațiilor pentru participare la salon se va desfășura între 15 octombrie – 15 noiembrie 2024 la adresa de e-mail info@uapmures.ro. Aplicația trebuie să conțină fișa de participare completată, un CV și, în format JPG în atașament, imagini ale lucrărilor/ imagine după lucrare. Decizia juriului va fi comunicată între 20 – 23 noiembrie, iar trimiterea lucrărilor acceptate se va efectua prin curierat rapid în perioada 10 – 14 decembrie sau se va preda personal la galerie, în zilele de 13 și 14 decembrie. De asemenea, fiecare lucrare să aibă sistem de agățare și să aibă trecute pe spate datele autorului (numele, adresa, nr. de telefon) și ale lucrării (titlu, tehnica, dimensiune). Taxa de participare este de 60 de lei și se trimite împreună cu lucrarea/lucrările.
Alexandra BORDAȘ
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu