INTERVIU cu Anghel Costa, șef de promoție al programului Limba și literatura română – Limba și literatura engleză – UMFST Târgu Mureș

Anghel Costa este șeful de promoție al programului Limba și literatura română – Limba și literatura engleză din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, finalizând cei trei ani de student cu media 9.70. Absolventul a știut încă de mic că va urma „drumul literelor”, așa cum îl numește el, fiind convins că, la rândul lui, va ajunge să educe noile generații. Totodată, tumultoasa experiență a anilor de studenție a fost consemnată de Anghel într-un jurnal care „are să vadă lumina tiparului într-o bună zi”.

Reporter: Pentru început, vorbește-mi despre tine.

Anghel Costa: Crescând, mereu mă nemulțumea felul în care îmi erau explicate concepte elementare, simțeam că ar fi putut exista alte metode mai practice, mai eficiente. Această gândire a alimentat convingerea că doresc să fiu profesor, pe scurt, că doresc să explic pe înțelesul tuturor.

Rep.: Ce amintiri au rămas din acești ani?

A.C.: Au rămas amintiri demne de consemnat într-un jurnal, fapt care s-a și întâmplat. Bizui că are să vadă lumina tiparului într-o bună zi. Faptul că au fost consemnate în jurnal înseamnă că, în esență, au fost amintiri admirabile, aș spune chiar… meditative.

Rep.: Cum ai rezuma în trei cuvinte experiența studenției?

A.C.: Navetă, bibliotecă, tren.

Rep.: De ce ai ales UMFST Târgu Mureș?

A.C.: Am fost influențat de scrierile criticilor și ale profesorilor universitari pe care îi citeam în liceu, prin revista „Vatra”. Știam că mulți sunt sau au fost cadre didactice la UMFST și, cum universitatea e doar la o aruncătură de băț, eu fiind din Reghin, am decis că UMFST este cea mai bună alegere pentru mine. Așa a și fost.

Rep.: De ce ai ales această specializare?

A.C.: Pentru că asta mi-am dorit dintotdeauna: un loc al meu, un loc în care să nu se prioritizeze altceva decât, așa cum se și numește specializarea, limba și literatura, fie ea română sau engleză.

Rep.: Ai participat la concursuri, proiecte în timpul facultății?

A.C.: Am participat la câteva proiecte și, mai cu seamă, conferințe cu diverși scriitori. Există un element cathartic în respectivele conferințe, am simțit, mereu, o eliberare de încărcături spirituale negative. Stimez conducerea universității pentru prilejul pe care mi l-a oferit, mie și colegilor, aducând scriitori din România în cadrul acestor conferințe.

Rep.: Ce hobby-uri ai?

A.C.: Deschiderea către artă reprezintă felul în care se ocupă o mare parte din timpul meu liber. Cred că un hobby este o activitate care nu e atât de persistentă în viețile noastre de zi cu zi, prin urmare, aș putea spune că un hobby e scrierea anumitor analize artistice. E ceva ce mi-aș dori să fac mult mai des, dar nefiind posibil – încă, rămâne la nivelul de hobby. 

Rep.: Unde ai făcut liceul?

A.C.: În Reghin, orașul meu natal. Este vorba de Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Reghin.

Rep.: Cât de dificil a fost parcursul spre a deveni șef de promoție?

A.C.: Când muncești zilnic înspre un țel și, în cele din urmă, reușești, lumea tinde să spună că ai avut noroc… dar, serios acum, titlul de șef de promoție nu a fost un obiectiv spre care m-am îndreptat conștient. Pur și simplu… s-a întâmplat, poate mai pur decât simplu. Evident că mă bucură, dar nu a fost o luptă activă, nu a fost o năzuință. Eforturile mele intelectuale din studenție au avut la bază setea nestăvilită după dezvoltarea bagajului meu cultural și a informațiilor pe care le posed/posedam; faptul că am reușit, în cele din urmă, să ajung șef de promoție… păi, e bine venit. Nu mă supără câtuși de puțin!

Rep.: Câte ore au fost dedicate zilnic studiului?

A.C.: E greu de spus. Când studiezi limbă și literatură, ajungi să realizezi că studiezi și prin simpla existență. Arta imită viața și viața imită arta și, prin extensie, ajungi să studiezi, în permanență, întreaga ta lume înconjurătoare. Oricum, orele variau în funcție de program. De regulă, undeva la patru ore în zilele de luni până vineri – cu anumite suplimente pe tren. În weekend, patru ore pe zi se dublau în opt ore categorice și… minime.

Rep.: Cine te-a susținut în tot demersul acesta?

A.C.: Înainte de toate persoanele cărora aș dori să le aduc nesfârșite osanale onctuoase, tatăl meu. Tatălui meu îi sunt recunoscător pentru toată toleranța pe care mi-a oferit-o, pentru răbdare și sprijin. Nu știu dacă am să îi pot întoarce toate favorurile pe care mi le-a făcut doar în acești trei ani, chit că am toată viața înainte. E prea modest, oricât am încercat să îl conving că o mare parte din reușita mea este și meritul lui, refuză să creadă. Mulțumesc, din nou, tată!

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

A.C.: Momentan, sunt înscris la un program de studii de masterat din cadrul UMFST. Este vorba despre Scriere creatoare și compoziție digitală. Este masteratul pe care îl urmează cei care au finalizat studiile la specializarea Limba și literatura română-engleză. Obiectivul masteratului este aprofundarea informațiilor din sfera literaturii, aducând și această perspectivă a demersurilor de digitalizare. Practic, exact ceea ce îmi doream.

Rep.: Consideri că există locuri de muncă aferente studiilor tale pe piață?

A.C.: Există câteva opțiuni pe piață după ce finalizezi o facultate de științe și litere pe această specializare, însă totul ține de meritocrație. Se caută cei mai buni din domeniu, mă rog, așa este, cred, peste tot, indiferent de domeniu. Sau măcar, așa se încearcă.  Ca urmare, se caută cei mai buni profesori, cei mai capabili traducători, cei mai demni scriitori ș.a.m.d.. Este o piață dură a muncii, însă una care caută menținerea unei stabilități a inteligenției române prin oferirea unui loc de muncă doar acelor indivizi care sunt, oricât de, mă repet, meritocratic ar suna, cei mai capabili. Doar astfel se poate menține un oarecare sens de prosperitate al societății.

Rep.: Ce mesaj le transmiți celorlalți absolvenți/studenților care urmează să-ți calce pe urme?

A.C.: Aș vrea să le spun că înțeleg cum se simte să calci în urmele cuiva, asta am făcut și eu. E greu, în sfera artelor, să nu simți o asfixiere pricinuită de o anxietate care îți revine din convingerea că nu vei putea realiza și tu o operă de artă. Gândul te tulbură permanent. Nu trebuie să încerci să îți potrivești talpa după marimea urmei pe care urmează să o calci, dar nici nu se exclude posibilitatea de a călca… lângă ea, creând propria ta urmă. Farmecul e chiar dificultatea de a te reinventa, de a evada din prezentul care strălucește din lumina trecutului.

Alexandra BORDAȘ