- redactia
- 0 comentarii
- 513 Vizualizări
VIDEO – Guvernul impune noi măsuri pentru combaterea risipei alimentare. Operatorii economici vor trebui să prezinte planuri anuale din 2026
12 august 2024Începând cu anul 2026, toți operatorii economici din România vor fi obligați să prezinte planuri anuale de diminuare a risipei alimentare, conform unei decizii recente a Guvernului. Această măsură face parte dintr-un efort național de reducere cu 50% a risipei alimentare până în 2030, obiectiv stabilit în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, la care România s-a angajat.
Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, într-o conferință de presă susținută joi, 8 august, la Palatul Victoria, a subliniat că Guvernul a decis să modifice și să completeze normele metodologice ale Legii 217/2017 privind combaterea risipei alimentare. Conform noilor reglementări, operatorii economici vor trebui să implementeze cel puțin două măsuri de prevenire a risipei alimentare înainte de a dispune neutralizarea deșeurilor alimentare.
„În ceea ce priveşte combaterea risipei alimentare, un fenomen deja reglementat prin Legea 217/ 2017, Guvernul a decis astăzi, prin hotărâre, să modifice şi să completeze normele metodologice ale acestei legi. (…) Decizia de astăzi instituie pentru operatorii economici obligaţia de a implementa cel puţin două măsuri sau acţiuni de prevenire a risipei alimentare înainte de a dispune neutralizarea deşeurilor alimentare. Începând din 2026, operatorii economici vor avea obligaţia de a prezenta planuri anuale de diminuare a risipei alimentare şi să raporteze cantităţile şi valoarea alimentelor pe care le-au donat, primit cu titlu gratuit, urmând ca aceste planuri şi rapoarte să fie încărcate pe o platformă naţională pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să o dezvolte până la 30 iunie anul viitor”, a precizat Mihai Constantin.
Strategie națională de diminuare a risipei alimentare
Mai mult, aceștia vor fi obligați să raporteze cantitățile și valoarea alimentelor donate sau primite cu titlu gratuit, iar aceste informații vor fi încărcate pe o platformă națională, pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale o va dezvolta până la 30 iunie 2025.
Pentru a sprijini aceste demersuri, Guvernul va adopta și o strategie națională de diminuare a risipei alimentare, care va oferi claritate și direcții pentru toate părțile implicate în acest proces. Decizia vine în contextul unei nevoi urgente de a combate risipa alimentară, un fenomen cu impact semnificativ asupra mediului și economiei.
(L.P.)
Sursa foto: pixabay.com
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu