- Valentin Covaciu
- 0 comentarii
- 2210 Vizualizări
Despăgubiri neîncasate, din 2016, pentru terenuri pe care s-a construit A3 în zona Târgu Mureș
14 august 2024Într-un comentariu, la postarea de pe pagina noastră Facebook a articolului „Porumbul lui Benedek Imre cotropit de constructorul Autostrăzii Unirii”, un cititor a susținut că „mai mulți proprietari de terenuri din Mureșeni, (…) care au fost înștiințați încă din 2015, (…) că pe proprietățile lor se va construi o parte din autostrada A3, (care, de altfel, este gata de câțiva ani și pe care se circulă), nu și-au primit despăgubirile nici în ziua de azi”.
Într-o solicitare transmisă Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, am cerut o clarificare a situației plăților efectuate către proprietarii expropriați.
„La punctul 4 al solicitării dumneavoastră privind plăţile către proprietarii expropriaţi pentru Autostrada A3 (Târgu Mureș – Câmpia Turzii) care au terenurile situate pe UAT Târgu Mureș vă informăm că la această dată au fost plătiţi cea mai mare parte a proprietarilor expropriaţi, care și-au încasat despăgubirilor cu o întârziere datorată iniţial lipsei întocmirii și avizării planurilor parcelare de pe UAT Târgu Mureş si necesităţii rectificării hotărârii de guvern 729/2016. Persoanele care nu şi-au încasat până la această dată sumele cuvenite drept despăgubiri sunt acele persoane care nu s-au prezentat la comisie sau care nu au depus acte care să le ateste dreptul de proprietate”, este precizat în răspunsul primit din partea CNAIR – DRDP Brașov, Direcția Implementare Proiecte, Serviciul Exproprieri.
(sursa imagine: 130km.ro)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu