- redactia
- 0 comentarii
- 464 Vizualizări
Sistem inteligent de distribuție gaze naturale extins într-o comună mureșeană
15 august 2024Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, că proiectul ”Extindere sistem inteligent de distribuție gaze naturale în satele Țiptelnic, Valea Mare și Valea Rece, apărținătoare comunei Band, județul Mureș”, propus a fi amplasat în localitatea Țiptelnic, Valea Mare și Valea Rece, comuna Band, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Conform Proiectului Deciziei etapei de încadrare, document făcut public pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș în data de 12 august 2024, investiția aparține Primăriei Comunei Band și prevede ”extinderea reţelei de distribuţie gaze naturale presiune medie în localităţile Țiptelnic, Valea Mare și Valea Rece, aparţinătoare comunei Band, judeţul Mureș.”
În același document se mai menționează că rețeaua de distribuție proiectată va avea lungimea totală de 13.063 de metri și va funcționa la o presiune medie de 2-6 bari.
”Reţeaua proiectată va deservi toate locuinţele, agenţii economici și instituţiile din cele trei localităţi (219 imobile). Contoarele inteligente vor fi dotate cu transmiţătoare de date prin modem GPRS conectat la sistemul SCADA”, se mai arată în document.
(Redacția / Foto: www.depositphotos.com)
- Etichete:
- sistem gaze naturale band
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu