Primarul orașului Sărmașu, întrevedere cu ministrul Finanțelor Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 375 Vizualizări

Primarul orașului Sărmașu, întrevedere cu ministrul Finanțelor

Primarul orașului Sărmașu, ec. Valer Botezan, a participat miercuri, 21 august, la o întâlnire de lucru cu Marcel Boloș, ministrul Finanțelor din România.

Delegația Asociației Orașelor din România a fost condusă de președintele Adrian Ovidiu Teban, primarul orașului Cugir, iar la discuții au participat și trei secretari de stat ai Ministerului Finanțelor, Daniela Pescaru, Alin-Marius Andrieș și Marius Zinca.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate teme precum posibilitatea contractării de către UAT-uri a unor împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul general al Trezoreriei Statului, modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 35/2024, astfel încât împrumuturile din Trezorerie să poată fi folosite și pentru proiectele etapizate și clarificarea acordării împrumuturilor de trezorerie pentru cofinanțarea proiectelor de POIM ale Companiilor de Apă, aflate în atribuția unităţilor administrativ-teritoriale şi a instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local, precum și a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară.

”Am avut onoarea de a participa, alături de delegația Asociației Orașelor din România, la o întâlnire importantă cu Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Scopul nostru comun: găsirea soluțiilor de finanțare pentru implementarea proiectelor europene! În cadrul discuțiilor, am abordat subiecte esențiale pentru dezvoltarea orașelor din România, inclusiv modificarea cadrului legislativ pentru accesarea fondurilor, precum și sprijinirea proiectelor de investiții prin creșterea plafonului de finanțare. Mesajul nostru este clar: împreună putem depăși provocările și asigura succesul proiectelor care contează pentru comunitățile noastre! Ministerul Finanțelor și-a exprimat toată deschiderea pentru un dialog continuu, esențial pentru dezvoltarea locală”, a scris, pe pagina sa de Facebook, ec. Valer Botezan.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!