- redactia
- 0 comentarii
- 412 Vizualizări
Deschiderea oficială ProEtnica 2024: „Minoritățile sunt o sursă care pot îmbogăți societatea”
29 august 2024Cea de-a XX-a ediție a festivalului cultural ProEtnica, desfășurat anual în inima Cetății Medievale din Sighișoara, a debutat miercuri, 28 august, cu discursurile oficialităților invitate și a organizatorilor evenimentului. Tradițional, acest eveniment constituie un excelent prilej pentru dialogul interetnic, reprezentând o punte între tradiții, o armonizare a multiculturalității. Festivalul se întinde pe durata a cinci zile în care cele 20 de minorități naționale din România vor presta momente artistice, își vor etala portul popular și își vor reprezenta cu mândrie comunitatea.
Solidaritate etnică
„Naționalismul ucide națiunea”, au fost cuvintele preotului sas- Johannes Halmen din localitatea Archita. Aceasta este și premisa pe care s-a fundamentat, timp de peste două decenii, festivalul ProEtnica. Astfel, această manifestare culturală are obiectivul de a apropia oamenii, culturile, invitându-le la dialog, la solidaritate etnică, la toleranță, la acceptare și la comuniune. „Scopul principal al festivalului nu este promovarea minorităților naționale ci, mai de degrabă, a întregii societăți. Sunt interesat în consolidarea păcii sociale într-o societate democratică prin promovarea întâlnirilor și interacțiunilor dintre diferite popoare etnice. În acest sens, minoritățile nu reprezintă o amenințare pentru societate, ci o resursă care o poate îmbogății. Tendințele naționaliste, pe de altă parte, înseamnă excludere și paralizează progresul social din cauza conflictelor etnice. Originea etnică este un punct de plecare și nu o destinație. De-a lungul vieții noastre devenim din ce în mai mult cetățeni globali învățând alte limbi și încorporându-ne alte culturi”, a explicat Volker Reiter, inițiatorul festivalului.
Eveniment apreciat de autoritățile naționale
Ediția din anul acesta, ca și cea din anul 2016, este organizată sub Înaltul Patronaj al președintelui României- Klaus Werner Iohannis, iar principalul organizator este Centrul Cultural Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) din Sighișoara, în colaborare cu Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României , Ministerul Culturii și Ambasada Republicii Federale Germania. De asemenea, manifestarea culturală s-a realizat și cu sprijinul Consiliului Județean Mureș, a Municipiului Sighișoara, al Agenției Naționale pentru Romi și al Centrului Național de Cultură Romano-Kher.
Discursuri laudative
În cadrul deschiderii oficiale au luat cuvântul o serie de oficialități, reprezentanți politici, care au adus cuvinte de laudă la adresa organizatorilor acestui eveniment devenit tradiție. Pe scena din mijlocul cetății au susținut prelegeri următorii: Irina Cajal- subsecretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, Thomas Șindilariu- subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Dincer Geafar- subsecretar de stat în cadrul aceluiași departament, respectiv Volker Reiter- directorul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret din Sighișoara.
Irina Cajal a evidențiat, în cadrul alocuțiunii sale, importanța socială a evenimentului, fiind un promotor al solidarității interetnice: „Este o deosebită onoare și o mare bucurie de a putea participa din nou, alături de dumneavoastră, în acest loc istoric, la deschiderea celei de-a XX-a ediții a festivalului. Acest eveniment cultural a făcut istorie la rândul său prin contribuția adusă în păstrarea și respectarea drepturilor minorităților naționale din România. Această manifestare este un prilej de a reafirma valorile care ne definesc: respectul reciproc și aprecierea pentru moștenirea culturală comună, dar și pentru identitățile distincte care dau României un caracter unic”.
În cuprinsul discursului său, Dincer Geafar a realizat o scurtă retrospectivă a evenimentului, accentuând ideea că acest eveniment este recunoscut drept un brand național: „Un eveniment cu însemnătate pentru noi toți. 20 de ediții de festival, 23 de ani de când acest festival ne bucură pe toți cei prezenți aici, un festival care a început timid, în 2001 și care s-a transformat într-o platformă unde noi toți, minoritari și majoritari, avem ocazia să împărtășim aceste bogății împreună, o platformă în care au apărut dezbateri, vernisaje, expoziții de toate felurile, lansări de carte. Este un eveniment de marcă, unul dintre cele mai însemnate evenimente interetnice și interculturale de la noi din țară”.
Text și foto: Mădălina ROHAN
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu