- redactia
- 0 comentarii
- 847 Vizualizări
O nouă oportunitate pentru gimnastele tinere din Târgu Mureș
30 august 2024În luna iunie a acestui an, Târgu Mureș a fost martorul nașterii unei noi organizații menite să promoveze și să dezvolte gimnastica ritmică în regiune. Asociația Club Sportiv Gimnastica Ritmică Mureș, condusă de Adamoși Anita-Klementina, fostă gimnastă și membră a lotului național de junioare, își propune să ofere tinerelor șansa de a descoperi și de a se dedica acestui sport elegant și dinamic.
Clubul, deși nou înființat, are obiective îndrăznețe. Pe lângă antrenamentele zilnice, echipa își propune să participe la campionatele naționale și la festivalurile de gimnastică ritmică organizate de Federația Română de Gimnastică Ritmică.
„Ne concentrăm pe dezvoltarea sportivelor noastre, pe încurajarea acestora să își atingă potențialul maxim și să exceleze în ceea ce fac”, a declarat Adamoși Anita-Klementina.
Detalii despre înscriere
Asociația oferă două tipuri de programe: gimnastică ritmică de performanță și gimnastică de masă (loisir). În timp ce primele se adresează fetițelor cu vârste între 4 și 8 ani care aspiră la o carieră în sportul de performanță, gimnastica de masă este destinată fetelor cu vârste de până la 10 ani, care doresc să exploreze frumusețea acestui sport fără a se angaja în competiții naționale.
Înscrierile se fac la numărul 0745-902.318, iar antrenamentele vor avea loc la sala de sport din incinta Colegiului Agricol „Traian Săvulescu”. Preselecțiile pentru grupa de performanță sunt deschise până pe 15 septembrie, iar pentru celelalte grupe, înscrierile se pot face pe tot parcursul anului. Clubul își propune să fie un loc unde fiecare copil își poate dezvolta talentul, într-un mediu prietenos și motivant.
Prin această inițiativă, Adamoși Anita-Klementina și echipa sa aduc un suflu nou în comunitatea sportivă din Târgu Mureș, oferind tinerelor gimnaste șansa de a străluci în arena gimnasticii ritmice.
Pasiune pentru gimnastică ritmică
Ema Bârsan, o fetiță de doar 7 ani, este unul dintre acești tineri sportivi care, de la o vârstă fragedă, și-a găsit pasiunea în acest sport minunat. Cu doi ani de experiență în gimnastică ritmică și trei luni de antrenamente intensive de performanță, Ema visează să ajungă pe cel mai înalt podium.
„Mi se pare frumos, îmi place foarte mult de Klementina și vreau să ajung pe cel mai înalt podium. Uneori îmi este greu, dar vreau să dau tot ce e mai bun din mine”, a afirmat Ema, cu entuziasm. Cu toate că antrenamentele sunt solicitante și uneori dificile, Ema nu se lasă descurajată. Ea știe că drumul spre succes necesită muncă și dăruire, dar pasiunea pentru gimnastică și dorința de a-și îndeplini visurile sunt mai puternice decât orice obstacol.
Părinții Emei au fost cei care au decis să o înscrie la un club de gimnastică ritmică, recunoscând oportunitatea de a o ajuta să facă performanță în acest sport.
„Am ales să o înscriem la acest club pentru că este cea mai bună oportunitate pentru a ajunge să facă performanță la acest sport minunat”, au spus aceștia.
Alegerea lor a fost influențată și de întâlnirea cu Klementina, antrenoarea Emei, care s-a dovedit a fi nu doar extrem de serioasă și dedicată, ci și o adevărată sursă de inspirație pentru micile gimnaste.
„Klementina este antrenoarea care este extrem de serioasă și dedicată. Fiecare antrenament este diferit, corectând fiecare fată în parte, ceea ce este extrem de important”, a adăugat Camelia Bârsan, mama Emei.
Eleganță și grație
În continuare, antrenoarea Adamoși Anita-Klementina a subliniat importanța condițiilor și a mediului în care dornicele gimnaste vor performa: „Ne dorim să oferim copiilor din Târgu Mureș oportunitatea de a se dezvolta într-un sport elegant și plin de grație, într-un mediu profesionist și susținut de o echipă dedicată. Suntem deschiși către orice formă de sprijin din partea comunității și a celor care împărtășesc pasiunea noastră pentru gimnastica ritmică. Ne dorim să contribuim la creșterea popularității acestui sport în oraș și la formarea noilor talente locale”.
Așadar, Asociația Club Sportiv Gimnastica Ritmică Mureș nu doar că deschide porțile unei noi generații de gimnaste talentate în Târgu Mureș, dar și creează un spațiu unde pasiunea pentru acest sport poate fi descoperită și cultivată. Prin eforturile și dedicarea echipei conduse de Adamoși Anita-Klementina, fetițele au acum oportunitatea de a se dezvolta atât pe plan fizic, cât și personal, într-un mediu care le încurajează să își atingă potențialul maxim. Cu un viitor promițător în față, acest club este pregătit să inspire și să formeze campioanele de mâine.
Alisia BALOGH
- Etichete:
- gimnastica ritmica mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu