- redactia
- 0 comentarii
- 658 Vizualizări
Slujbă de hram la Mănăstirea Socolu de Câmpie, oficiată de IPS Irineu
31 august 2024Miercuri, 29 august, cu prilejul sărbătorii Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, arhiepiscop ortodox al Alba Iulie a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Socolul de Câmpie, în protopopiatul Reghin.
În cadrul slujbei, Arhiepiscopul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța pocăinței și credinței în viața creștinilor: „Dumnezeu ne-a pregătit viaţa veşnică şi vrea să ne facă pe toţi părtaşi bucuriilor cereşti. Însă, El nu deschide uşa Raiului celor ce nu se căiesc de păcatele lor şi nu trăiesc conform Evangheliei. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul îndeamnă: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Faceţi roade vrednice de pocăinţă!» (Mt. 3, 2 şi . Se cuvine să profităm de acest timp de har, când Hristos ne cheamă la mântuire, şi să răspundem la apelul dragostei Sale milostive. Numai predându-ne Lui, noi putem dobândi cununa slavei eterne. Sfântul Ioan Botezătorul ne spune: «Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea Viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el» (In. 3, 36)”.
Mănăstirea Socolul de Câmpie, situată la 22 km de Reghin, a fost fondată în 1994 și a cunoscut o revigorare spirituală începând cu anul 1999, devenind un așezământ monahal de maici.
(M.R.)
Sursa foto: Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei
- Etichete:
- ips irineu
- Mănăstirea Socolu de Câmpie
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu