„Prietenii Pompierilor”: Peste 100 de participanți alături de pompierii mureșeni Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 322 Vizualizări

„Prietenii Pompierilor”: Peste 100 de participanți alături de pompierii mureșeni

Peste 100 de copii și adulți au ales să-și petreacă ziua de duminică, 8 septembrie, alături de pompierii din Mureș, participând la Crosul „Prietenii Pompierilor”, desfășurat pe Platoul Cornești. Evenimentul a adus împreună sportul și bucuria de a petrece timp în aer liber.

Competiția, care a devenit deja o tradiție, a fost marcată de momente de intensitate sportivă, dar și de camaraderie între participanți. Fiecare alergător, indiferent de vârstă, a avut ocazia să își testeze limitele, dar și să se bucure de o zi activă în natură, alături de prieteni și familie.

Succesul evenimentului se datorează și colaborării excepționale cu Mureș Runners, un partener care a ajutat la organizarea acestui cros.

„Felicităm cu toată căldura toți participanții pentru efortul și determinarea lor, iar câștigătorii merită toată admirația noastră. Vă așteptăm cu drag și la viitoarele noastre activități, inclusiv cele dedicate Zilei Pompierilor din România, pentru a continua această tradiție de performanță și implicare”, se precizează pe pagina ISU Mureș.

(D.C.)

Sursa foto: Facebook/ ISU Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!