- redactia
- 0 comentarii
- 870 Vizualizări
Un tărâm de emoții și culoare: Vernisajul Alinei Antonescu la Hotel Privo
9 septembrie 2024Vineri, 6 septembrie, Hotelul Privo din Târgu Mureș a fost gazda unui eveniment artistic deosebit, un vernisaj de pictură ce a reunit iubitori de artă, prieteni apropiați și admiratori ai talentatei artiste Alina Antonescu. Începând cu ora 17:00, cei prezenți au fost invitați să exploreze o lume plină de emoții și culoare, o incursiune în universul creativ al artistei, care, după cum recunoaște, pictează cu sufletul de mai bine de patru ani.
Evenimentul a debutat cu un cuvânt emoționant din partea Patriciei, prietena apropiată a Alinei, care a descris perfect ceea ce tablourile expuse reprezintă: „Mă bucur că, în sfârșit, ai ales să scoți magia din atelierul tău și să o împărtășești cu noi. Îmi veți da dreptate când vă spun că în spatele pânzei și a culorii se află foarte multe emoții, de toate felurile pe care puteți să vi le imaginați”.
Un univers personal expus prin culori
Alina Antonescu, emoționată, și-a împărtășit povestea cu cei prezenți, explicând cum pictura a devenit refugiul și sursa ei de liniște: „Pasiunea mea pentru pictură eu zic că a început acum patru ani, dar de fapt a început de mult. E o călătorie frumoasă printre culori și lumi pe care am ales mereu să mi le creez, lumi care au fost un refugiu pentru mine. Fiecare ne refugiem în ceva, eu am ales să mă refugiez în creație, în pictură în special”.
Prin tablourile expuse, fiecare vizitator a avut ocazia să descopere o parte din sufletul artistei. Fiecare lucrare nu este doar o simplă reprezentare vizuală, ci o confesiune profundă, o dovadă de vulnerabilitate pe care Alina o împărtășește cu generozitate. Emoțiile amestecate în culori, bucurie, tristețe, speranță și nostalgie se reflectă în fiecare tușă de pensulă. Artista mărturisește că pictura este locul în care se aude pe sine: „Pictura e liniștea în care mă aud, pânza e portalul care mă duce spre lumi noi, iar pensula e cheia cu care mă deschid”.
O emoție unică în fiecare tablou
O prietenă apropiată a Alinei, Adina ne-a vorbit cu multă deschidere despre tabloul primit cadou din partea acesteia, reflectând profund asupra semnificației acestui gest: „Am primit și eu un tablou cadou din partea ei și m-am gândit mult la cât de special și prețios este. Inițial, m-am gândit la alte cadouri, la o carte, de exemplu. O carte poate fi citită și recitită de oricine, poate să ajungă în mâinile multor oameni, dar un tablou… acela este unic, este doar al tău, cel puțin când vine vorba de cele pe care ea le-a pictat. Fiecare dintre ele pare că poartă o bucățică din sufletul ei. Mi se pare că atunci când îți dăruiește un tablou, îți oferă o parte din ea însăși, iar asta este o dovadă extraordinară de vulnerabilitate și deschidere”.
Alina Antonescu, prin dedicarea și munca sa neobosită, a reușit să aducă în fața publicului un univers vibrant și plin de sentimente. După patru ani de creație continuă, artista ne-a invitat să pășim alături de ea într-o lume fascinantă, care este în permanentă schimbare și creștere. Cu fiecare nouă lucrare, ea nu doar că oferă o parte din sine, ci își îmbogățește și mai mult sufletul, demonstrând că arta este un izvor nesecat de emoții și inspirație.
Alisia BALOGH
- Etichete:
- hotel privo
- mures
- Târgu Mures
- vernisaj
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu