Ce dotări are Parcul Substejeriș, care va fi inaugurat sâmbătă Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 7727 Vizualizări

Ce dotări are Parcul Substejeriș, care va fi inaugurat sâmbătă

Sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 17:00, va avea loc inaugurarea noului parc Substejeriș din cartierul Tudor (Calea Sighișoarei nr. 49), eveniment în cadrul căruia târgumureșenii vor avea parte și de un concert. Astfel, de la ora 17:00, vor concerta Póra Zoli & Stone Hill. La ora 18:30, copiii se vor putea bucura de un spectacol marca Gașca Zurli, urmat, la ora 20:30, de concertul trupei Bucovina.

„Vino alături de noi pentru inaugurarea Parcului Substejeriș, un nou loc de relaxare, distracție și socializare, perfect pentru toate vârstele! Parcul oferă un spațiu verde modern, amenajat special pentru copii, adulți și animalele de companie. Alătură-te nouă pentru o zi de muzică, distracție și bucurie în aer liber! Evenimentul este gratuit și deschis tuturor”, a transmis Primăria Târgu Mureș pe pagina sa de Facebook.

Despre proiect

Noul spațiu de agrement se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 4 hectare. Parcul dispune de un teren de joacă pentru copii, pistă de alergare cu suprafață din tartan, alei pietonale, scenă pentru activități culturale și aparatură fitness pentru amatorii de exerciții în aer liber.

Deși lucrările au început în anul 2022 și ar fi trebuit să fie finalizate în luna aprilie a acestui an, primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a explicat că întârzierea finalizării oficiale a lucrărilor a fost necesară pentru a nu pierde 4 milioane de lei din fondurile europene alocate.

Valoarea totală a proiectului este de peste 14 milioane de lei, fiind finanțat în mare parte din fonduri europene.

Printre dotările parcului se numără:

  • O anexă funcțională semi-îngropată, cu acoperiș parțial înierbat, dotată cu facilități de agrement și echipamente sportive;
  • O scenă pentru activități culturale și grupuri sanitare la subsol;
  • O alee pietonală suspendată panoramică;
  • Teren de joacă pentru copii;
  • Pistă de alergare de 200 m, acoperită cu tartan;
  • Alei pietonale pavate cu piatră naturală;
  • Spații pentru mobilier urban și facilități pentru animalele de companie.

(A.B.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!