- redactia
- 0 comentarii
- 491 Vizualizări
Candidatura lui Nicolae Ciucă la Preşedinţia României, validată
15 septembrie 2024Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunţat ca decizia a fost luată în unanimitate de Consiliul Național al liberalilor.
„De astăzi înainte, toată suflarea liberală, cu susţinere puternică, prin mobilizare exemplară, disciplină şi unitate în jurul candidatului, domnul Nicolae Ciucă. Avem un singur obiectiv: victoria în alegeri, victoria Partidului Naţional Liberal. Pentru România, cu Nicolae Ciucă, viitorul preşedinte al României”, a spus Bode, citat de Agerpres.
Nicolae Ciucă a afirmat că este onorat pentru încredere.
„Vă mulţumesc foarte mult, sunt onorat pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o astăzi. Şi sunt convins că acest vot de încredere reprezintă un angajament al dumneavoastră, alături de mine, să ducem mai departe tradiţia şi blazonul Partidului Naţional Liberal”, a fost prima reacţie a lui Nicolae Ciucă.
Liberalii doresc să facă o coaliţie cu partidele de dreapta
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, la Consiliul Naţional al formaţiunii, că liberalii doresc să facă o coaliţie cu partidele de dreapta, menţionând că PNL poate şi trebuie să câştige Preşedinţia României.
„Din 1990 încoace, două lucruri au vrut mereu romanii: prosperitate şi libertate. Unii au promis prosperitate fără prea multă libertate. Unii au vorbit cu patos despre libertate, dar fără să fie în stare să genereze prosperitate. PNL, prin tradiţia lui, a înţeles că nu pot exista una fără cealaltă, că drumul spre prosperitate e libertate şi că libertatea adevărată depinde de prosperitate, nu poţi să fii prosper dacă nu eşti liber şi nu poţi să fii liber dacă nu eşti prosper”, a susţinut Ciucă.
El a menţionat că PNL este „singurul partid politic nemăcinat de populism, de egoism sau de făţărnicie, de minciuni”.
„De asemenea, nu suntem pătaţi de minciuni sau propagandă deşănţată, suntem puternici oricât de jos ne-ar vrea unii sau alţii să fim şi e momentul să arătăm tuturor această forţă a Partidului Naţional Liberal, viziunea, loialitatea noastră faţă de ţară şi faţă de oameni, dorinţa noastră de a munci pentru o Românie care se dezvoltă în Europa şi în lume”, a adăugat Ciucă.
PNL doreşte, potrivit acestuia, o coaliţie a partidelor de dreapta.
„Cei care ne privesc astăzi cu neîncredere îmi transmit principalul lor principalul motiv e colaborarea cu PSD. Noi nu ne-am îndoit că vom pierde puncte electorale prin această alianţă. Am fi vrut cu aliatul natural de dreapta, dar imaturitatea sa politică a făcut imposibilă această alianţă. (…) O spun clar: ne dorim să facem o coaliţie cu partidele de dreapta şi opţiunea pe care majoritatea românilor o exprimă la urne, doar că vrem un partener previzibil pe care ne putem baza, matur şi responsabil. Guvernarea ţării, în actualul context intern şi internaţional, nu este o joacă de copii. Îi aşteptăm să se maturizeze, să înţeleagă lecţia pe care românii le-au dat-o la ultimele alegeri şi îi asigur că au în Partidul Naţional Liberal un partener de proiect naţional pe termen lung”, a mai spus Nicolae Ciucă.
El a arătat că Partidul Naţional Liberal este „cel mai puternic partid al dreptei, partidul care are mii şi mii de activişti, membri, resurse, putere şi capacitatea de a câştiga această bătălie”.
„Partidul Naţional Liberal poate şi trebuie să câştige Preşedinţia României pentru că securitatea, programele noastre de dezvoltare, proiectele noastre de ţară şi parcursul nostru proeuropean să nu fie deturnate. România are nevoie de un preşedinte cu fibră şi valori liberale, în acest context geopolitic extrem de complicat, are nevoie de un preşedinte loial oamenilor şi intereselor ţării, un preşedinte care pune accent pe dezvoltare, pe investiţii, pe educaţie şi sănătate, care vorbeşte nu doar cu românii aflaţi în ţară, dar şi cu cei din diaspora”, a adăugat Ciucă.
Agerpres
- Etichete:
- nicolae ciuca
- pnl
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu