- redactia
- 0 comentarii
- 2219 Vizualizări
Aprobare pentru cinci poduri noi într-o comună mureșeană
16 septembrie 2024Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, că proiectul ”Reabilitare drum forestier Fâncel, poduri la km 640, km 680, km 775, km 935 și km 1150, Ocolul Silvic Fâncel, Direcția Silvică Mureș”, propus a fi amplasat în comuna Ibănești, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Conform Proiectului pentru Decizia etapei de încadrare, document făcut public în data de 9 septembrie 2024, pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, investiția este derulată de către Direcția Silvică Mureș și prevede demontarea podurilor existente peste pârâul Fâncel la kilometrul 640 (de 8,4 metri lungime), 680 (de 8,4 metri lungime), 775 (de 8,4 metri lungime), 935 (de 8 metri lungime) și peste pârâul Vârful Mare la kilometrul 1150 (de 4 metri lungime), şi construirea unor poduri noi.
”Podurile propuse pentru reabilitare fac parte din Drumul Forestier Fâncel aflat pe teritoriul administrativ al comunei Ibănești, fiind inclus în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Fâncel”, se menționează în document.
(Redacția / Foto: www.depositphotos.com)
- Etichete:
- poduri fancel ibanesti mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu