VIDEO: ”Frumusețe și stil de viață” – Dr. Dacia Hîncu, pledoarie pentru o frumusețe responsabilă Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 429 Vizualizări

VIDEO: ”Frumusețe și stil de viață” – Dr. Dacia Hîncu, pledoarie pentru o frumusețe responsabilă

Managerul general al Clinicii de dermatologie și cosmetică medicală Derma Concept din Târgu Mureș, dr. Dacia Hîncu, a participat marți, 17 septembrie, la emisiunea ”Frumusețe și stil de viață.” Cu prilejul participării în Studioul Zi de Zi Live la emisiunea moderată de către Gabriela Belean, manager de publicitate în cadrul cotidianului Zi de Zi, dr. Dacia Hîncu a vorbit despre conceptul de frumusețe și a oferit telespectatorilor sfaturi și recomandări utile.

”Frumusețea în armonie!”

În debutul emisiunii care a avut ca temă ”Frumusețea în armonie!”, dr. Dacia Hîncu a mărturisit că a înființat Clinica de dermatologie și cosmetică medicală Derma Concept în urmă cu patru ani, din dorința ”de a avea o continuitate a actului medical și la dermatologie, exact ca și la oftalmologie”, dar și pentru a oferi o șansă tinerilor profesioniști din domeniu.

”Acest vis a venit din dorința de a face cât mai multe locuri de muncă pentru medici dermatologi și pentru tehnicieni de dermato-cosmetică, care termină o facultate aici la noi, la Târgu Mureș, o facultate cu care ne mândrim, pentru că se pregătesc tineri în acest domeniu, în dermato-cosmetică, care acum este la mare căutare. Dar oferta de pe piață de locuri de muncă este limitată, adică greu își găsesc un loc de muncă în acest domeniu și de aceea am înființat acest centru”, a dezvăluit dr. Dacia Hîncu.

Armonia, secret al frumuseții

În cadrul aceleiași emisiuni, dr. Dacia Hîncu a vorbit despre conceptul de frumusețe, ideal mai ușor de atins atunci când există o armonie între interiorul și exteriorul corpului uman.

”Consider că frumusețea o avem și noi, în interiorul nostru, și totdeauna trebuie să fim în armonie în interior, cu exteriorul nostru, dar câteodată avem nevoie și de un ”boost” (impuls – n.a.), să ”renaștem” în urma unor anumite probleme prin care trecem în viață, care sunt inevitabile. Avem nevoie să ni se redea încrederea în noi și prin aspectul fizic. Eu pledez pentru o frumusețe responsabilă, adică să știm să trecem prin viață, în fiecare etapă, frumos, și să nu împiedicăm neapărat îmbătrânirea, ci să facem să fim frumoși și la vârste mai înaintate. Pe ideea asta mă duc eu, cât mai natural să fie aspectul celui care ne solicită ajutorul și să fie în armonie în ceea ce își dorește fiecare”, a punctat dr. Dacia Hîncu.

Siguranță, inovație și rezultate rapide

Clinica de dermatologie și cosmetică medicală Derma Concept funcționează în Piața Teatrului nr. 1 din Târgu Mureș și oferă servicii de rejuvenare facială, remodelare corporală și epilare definitivă.

”Îți oferim siguranță, modernism, inovație, rezultate rapide de lungă durată și personal special instruit în cele mai noi tehnici de înfrumusețare. E timpul să conștientizezi că sănătatea pielii tale e importantă! O vei purta toată viața!”, este mesajul adresat clienților de echipa coordonată de către dr. Dacia Hîncu.

Dintre serviciile furnizate de Derma Concept Târgu Mureș amintim: HIFU – lifting facial non-chirurgical, Dermalinfusion – exfoliere, infuzare, extracție, Profhilo – lifting biostimulator lichid, Mezoterapie virtuală – hidratare fără ace, Botox – împotriva ridurilor de expresie, PRP – Terapia vampire, Plasmage – blefaroplastie non-chirurgicală, Oxyjet – oxigenarea tenului în profunzime, Dermatovenerologie cu medici specialiști, Epilare definitive cu laser Alexandrit, Remodelare corporală – CryoCool max, mezoterapie cu cocktail de vitamine, Laser CO2 – rejuvenare la standard de aur, Dermapen 4, Profhilo – lifting biostimulator lichid și Oxigenare hiperbară – elixirul tinereții.

Arina TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!