- redactia
- 0 comentarii
- 331 Vizualizări
Farmacia Socială din Sângeorgiu de Mureș face apel pentru ajutorarea sinistraților din Galați
20 septembrie 2024Prima farmacie socială din România, situată în Sângeorgiu de Mureș, a lansat un apel umanitar urgent pentru a ajuta comunitățile din județul Galați, grav afectate de inundațiile recente. Pacienții cronici din satele Cudalbi, Măcișeni, Corni și alte localități și-au pierdut medicamentele vitale, iar posibilitatea de a le înlocui prin rețete compensate este îndepărtată, fiind estimată la o durată de până la trei luni.
„Suntem într-o criză majoră de medicamente și materiale sanitare în aceste zone. Mulți pacienți cronici sunt în imposibilitatea de a-și procura tratamentele esențiale”, a declarat Marius Dumitrescu, managerul Farmaciei Sociale, potrivit agerpres.ro.
Ajutor pentru sinistrați, colectare de fonduri pentru medicamente urgente
Pentru a veni în ajutorul acestor pacienți, Farmacia Socială colectează fonduri destinate achiziționării de medicamente și materiale sanitare de urgență. Produsele vor fi distribuite prin intermediul Centrului Medical de Permanență din Cudalbi, Galați, asigurând că ajung direct la cei care au cea mai mare nevoie. Nevoile includ medicamente pentru boli cronice, materiale sterile pentru plăgi și produse de igienă personală.
Donațiile se pot face prin transfer bancar sau personal la sediul farmaciei, situat pe Strada Budiului nr. 274, Sângeorgiu de Mureș. Pentru mai multe informații, pentru a face o donație, puteți apela numărul de telefon 0769041200 sau să cereți informații suplimentare la adresa de e-mail office@farmaciasociala.ro. Farmacia Socială garantează prețuri minime și un transport sigur al medicamentelor către cei afectați de inundații. Această inițiativă oferă o șansă reală pacienților din județul Galați, care depind de tratamente esențiale pentru supraviețuire.
Lorena PINTILIE
Sursa foto: freepik.com
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu