- redactia
- 0 comentarii
- 878 Vizualizări
VIDEO: ”Rocadă” Kovács – Portik la CJ Mureș și Primărie? Răspunsul liderului UDMR Târgu Mureș
28 septembrie 2024Președintele UDMR Târgu Mureș, Kovács Mihály Levente, a participat joi, 26 septembrie, la emisiunea ”Vocile cetății”, realizată de către Aurelian Grama, directorul fondator al cotidianului Zi de Zi.
Cu prilejul prezenței sale în Studioul Zi de Zi Live, liderul UDMR Târgu Mureș a fost rugat să comenteze speculațiile potrivit cărora pentru mandatul 2024-2025 se pregătește o ”rocadă” Kovács Mihály Levente – Portik Vilmos, în ceea ce privește viitoarele funcții de vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș și de viceprimar al municipiului Târgu Mureș.
”Cred că la momentul oportun vom lua o decizie bună și corectă, acestea sunt speculații, nu e nimic sigur, nici în ceea ce privește funcția de viceprimar (al municipiului Târgu Mureș – n.a.), nici funcția de vicepreședinte (al Consiliului Județean Mureș – n.a.), deocamdată nu există o înțelegere politică în acest sens. După ce vom avea o înțelegere cu acele formațiuni politice care au reprezentare atât în CJ, cât și în Consiliul Local, vom lua o decizie și din perspectiva faptului care va fi acea persoană desemnată de către organizație până la urmă, pentru a deține aceste funcții. Am văzut în presă că se vehicula această posibilitate, ceea ce vă pot spune la ora actuală e că aceste lucruri sunt pur speculații și atunci când vom ajunge la pod vom trece și podul”, a fost răspunsul dat de Kovács Mihály Levente.
Alex TOTH
- Etichete:
- udmr mures kovacs portik
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu