FOTO/VIDEO – Maria Moldovan, încă un mandat în fruntea conducerii comunei Beica de Jos Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 686 Vizualizări

FOTO/VIDEO – Maria Moldovan, încă un mandat în fruntea conducerii comunei Beica de Jos

Primarul reales al comunei Beica de Jos, membru al Partidului Social Democrat (PSD) Maria Moldovan, a depus luni, 21 octombrie, jurământul pentru un nou mandat de „cârmuitor” al comunei pe care o reprezintă din anul 2008. Ceremonia de învestire în funcție a fost găzduită de Primăria comunei Beica de Jos, în prezența subprefectului Alexandru Cîmpeanu, dar și a consilierilor care și-au depus, la rândul lor, jurământul.

Subprefectul județului Mureș, Alexandru Cîmpeanu, și primarul comunei Beica de Jos, Maria Moldovan

Atmosfera de solemnitate

Subprefectul Alexandru Cîmpeanu a deschis ceremonia, subliniind importanța jurământului depus de consilierii locali. „Cei nouă consilieri nominalizați au fost validați de către judecătoria Reghin, astfel, în aceste condiții, veți putea depune jurământul. Noul consiliu local, prin consilierii validați, are datoria de a face întocmai precum legea o cere. Dragi consilieri, v-a rămas un exemplar al jurământului, vă rog să îl păstrați și să îl recitiți de câte ori simțiți nevoia până îl veți ști pe din-afară. Din păcate pentru mulți dintre cei care, prin natura statului lor socio-economic, trebuie să depună un astfel de jurământ, acesta este doar o chestiune formală, „o piesă necesară la dosar”. Dacă și pentru dumneavoastră este la fel, cei care abordează în felul acesta jurământul ar trebui să plece. Nu uitați formula de încheiere a jurământului spune „pentru binele locuitorilor…”. Nevoile locuitorilor comunei Beica nu au nici culoare politică și din acest motiv, îndemnul și rugămintea mea este ca în cei patru ani de mandat să fiți o echipă, un colectiv unit pentru a lucra în beneficiul cetățenilor”, a declarat acesta, subliniind așteptările pe care le are de la noul consiliu local.

Jurământul consilierilor locali

În atmosfera emoționantă a ceremoniei, consilierii au depus jurământul cu mâna pe biblie, angajându-se să respecte legea și să lucreze în interesul cetățenilor. Cuvintele rostită de fiecare dintre ei au evidențiat angajamentul față de comunitate: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei Beica de Jos. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

În mandatul 2024-2028, Consiliul Local Beica de Jos va fi alcătuit din 9 consilieri locali, dintre care au depus jurământul: Alexandru Andrei Beșleagă (Partidul Alianța pentru Unire Românilor), Cătălin Zaharie Cioaba (Partidul Social Democrat), Dan Crișan ( Partidul Uniunea Salvați România), Laszlo Fabian ( Partidul Social Democrat), Maria Grama (Partidul Social Democrat), Cristian Răzvan Moldovan (Asociația Partida Romilor „Pro Europa”), Ioan Moldovan (Patidul Social Democrat), Florin Treopotei (Partidul Uniunea Salvați România) și Menina Ungur (Partidul Social Democrat).

Un nou mandat pentru Maria Moldovan

Momentul culminant al ceremoniei a fost, desigur, jurământul depus de primarul Maria Moldovan. Realesă în funcție cu un impresionant procent de 79% din voturi, Maria Moldovan a subliniat angajamentul său continuu față de comunitate. „Depun în fața Consiliului Local următorul jurământ: Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și participarea mea pentru binele locuitorilor comunei Beica de Jos. Așa să-mi ajute Bunul Dumnezeu!”.

Subprefectul a specificat că vechiul mandat al primarului s-a încheiat oficial în acea zi, odată cu depunerea jurământului, iar noul mandat a început în același moment.

Recunoștință și angajamente

După jurământ, Maria Moldovan a adresat o alocuțiune comunității, exprimându-și recunoștința față de alegători. „Doresc să vă mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o până acum. Mă adresez Consiliului Local cu o rugăminte: campania electorală s-a terminat și încep celelalte campanii, în care, pe noi, consilierii, ar trebui să ne intereseze decât bunul mers al comunei Beica de Jos”, a transmis aceasta.

Primarul a subliniat importanța colaborării dintre toți consilierii pentru a face față provocărilor ce vor urma. „Sunt convinsă că împreună, așa cum am muncit timp de 16 ani, vom face față tuturor provocărilor, tuturor investițiilor, necesităților comunei noastre”, a mai menționat primărița. Maria Moldovan a adăugat că va rămâne aceeași persoană, dedicată comunității, dar că va învăța și se va adapta pe parcursul mandatului. „Probabil că voi fi puțin mai diferită, căci viața ne cere să fim altfel, dar, în esență, voi rămâne neschimbată, alături de toți, așa cum am fost și până acum”.

De asemenea, primarul a cerut sprijinul consilierilor pentru realizarea proiectelor care vor îmbunătăți viața cetățenilor. „Dragi consilieri, vreau să mă susțineți pe parcursul acestui mandat de patru ani în toate proiectele menite să le facă bine tuturor cetățenilor. Dumnezeu mi-a spus așa: să mă smeresc și să aplec capul în fața tuturor. Mulțumesc și cu Dumnezeu vom merge mereu înainte!” a concluzionat Maria Moldovan.

La finalul ceremoniei, subprefectul Alexandru Cîmpeanu a felicitat-o pe Maria Moldovan și noul consiliu local pentru reînnoirea mandatelor. Acesta a punctat un subiect foarte important: colaborarea și unitatea. „Vă doresc tuturor sănătate, putere de muncă, înțelepciune și sper să vă amintiți ceea ce v-am spus astăzi cu privire la jurământ și la muncă în echipă. Interesul locuitorilor comunei Beica de Jos primează”.

Perspective pentru viitor

Ceremonia de învestire a marcat începutul unui nou capitol pentru comuna Beica de Jos, sub conducerea Mariei Moldovan și a noilor consilieri locali. Așteptările sunt mari, iar comunitatea privește cu speranță spre proiectele viitoare care vor îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor.

Fiecare membru al noului consiliu local va avea ocazia să contribuie la dezvoltarea comunei și să demonstreze că administrația poate fi un instrument eficient pentru binele cetățenilor. În următorii patru ani, colaborarea, transparența și angajamentul față de comunitate vor fi esențiale în atingerea obiectivelor comune.

Text & foto: Lorena PINTILIE

Video: Diana CĂRBUREAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!