- redactia
- 0 comentarii
- 504 Vizualizări
FOTO: ISU Mureș, printre echipele care reprezintă România la World Rescue Challenge
7 noiembrie 2024România se numără și anul acesta printre țările participante la World Rescue Challenge, cea mai prestigioasă competiție internațională dedicată descarcerării și acordării primului ajutor calificat. Lotul național este format din patru echipe de pompieri experimentați, proveniți de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din București-Ilfov, Maramureș și Mureș, care și-au câștigat locul în competiție prin performanțele deosebite obținute la Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, ediția 2024.
Evenimentul, desfășurat în perioada 5-9 noiembrie pe insula Terceira din Arhipelagul Azorelor, Portugalia, reunește echipaje de pompieri și paramedici din 20 de țări, oferind o platformă unică de învățare și schimb de experiență. Competiția constă în simulări de scenarii complexe, menite să testeze la maximum viteza de reacție, îndemânarea și aplicarea tehnicilor de salvare de vieți și descarcerare la standarde internaționale.
Participarea la astfel de competiții reprezintă nu doar o provocare pentru competențele individuale și de echipă, ci și o ocazie valoroasă pentru dezvoltarea tehnicilor de intervenție și consolidarea cooperării internaționale între profesioniști dedicați salvării de vieți omenești.
Pompierii români, recunoscuți pentru devotamentul și profesionalismul lor, își propun să obțină rezultate remarcabile și să demonstreze capacitatea echipajelor de intervenție din România de a face față celor mai dificile provocări în situații critice. Această participare subliniază angajamentul României de a se alinia standardelor internaționale în salvarea de vieți și de a îmbunătăți constant abilitățile salvatorilor săi.
(D.C.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu