Semnal de alarmă privind deficitul de medici de familie în județul Mureș Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 665 Vizualizări

Semnal de alarmă privind deficitul de medici de familie în județul Mureș

Deficitul de medici de familie în județul Mureș s-a mărit și a ajuns să cuprindă și mediul urban, nu numai cel rural, a anunțat directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Mureș, ec. Rodica Biro, la dezbaterea publică din cadrul ”Caravanei Votez pentru Sănătate”, ce a poposit la Târgu Mureș în data de 31 octombrie.

”Sunt unul dintre directorii generali de Casă care de foarte mulți an trage semnale de alarmă și care am ținut aproape, să spun așa, această informație de toți policitienii ca să înțelegem cu toții că timpul trece și medicii noștri de familie ajung la vârsta de pensie și că va veni o zi în care lucrurile nu vor sta bine. Eu cred că acum a venit ziua aceea în care lucrurile nu stau bine. Adică vorbim la nivelul județului Mureș de deficit în asistența medicală primară, nu numai în mediul rural cum era acum câțiva ani, și vorbim de deficit în orașele din județul Mureș, în afară de Târgu Mureș. Și este o problemă pentru că accesul în sistem pornește de la medicul de familie și atunci trebuie să avem medici de familie la dispoziția pacienților”, a declarat ec. Rodica Biro. Potrivit datelor puse la dispoziție de Casa de Asigurări de Sănătate Mureș la solicitarea cotidianului Zi de Zi, în județul Mureș sunt patru localități care nu au nici un medic de familie și nici măcar un punct de lucru ale cabinetelor medicilor de familie. Este vorba despre Bichiș, Chiheru de Jos, Cuci și Hodoșa. Alte 26 de localități din județ se înregistrează un deficit al prezenței medicului de familie.

Denumirea localității cu deficit din punct de vedereal prezenței medicului de familieNumăr necesar de medici de familie pentru acoperirea deficitului de medici de familie
Albești2
Apold1
Bahnea1
Band2
Crăciunești1
Ceauașu de Câmpie1
Daneș1
Deda1
Gheorghe Doja1
Ghindari/Chibed1
Hodac2
Hodoșa1
Livezeni1
Luduș2
Mica Deaj1
Nadeș1
Petelea1
Reghin2
Sânpaul1
Sângeorgiu de Mureș2
Sânpetru de Câmpie1
Sighișoara5
Solovăstru1
Sovata1
Târnăveni3

În județul Mureș sunt 278 de medici de familie, 159 își desfășoară activitatea în mediul urban, iar 119 în rural. Există două puncte de lucru în urban și 16 în rural.

În privința gradului de încadrare a pacienților pe lista medicului de familie, cei mai mulți medici, 87 la număr, au pe listă între 1.501 – 2.000 de pacienți, 67 de medici au pe listă între 1.001 – 1.500 de pacienți, 37 au pe listă între 2.201 – 2.500 de pacienți, 36 au între 2.500 – 3.000 de pacienți, 22 între 2.001 – 2.200 de pacienți, 15 medici au între 3.001 – 3.500 de pacienți, în timp ce trei medici au o listă de 3.501 – 4.000 de pacienți și doi au chiar peste 4.000 de pacienți pe listă.

Tot mai mulți medici ajung la vârsta de pensionare

Dacă nu se vor găsi soluții, în anii următori pacienții din tot mai multe localități vor rămâne fără medici de familie și acces la servicii medicale de asistență medicală primară. De la simpla consultație pentru o răceală și până la monitorizarea unei boli cronice, vaccinarea, emiterea de rețete și bilete de trimitere sunt servicii de care pacienții beneficiază la medicul de familie. În 2024 din totalul de 278 de medici un număr de 68 au o vârstă de peste 67 de ani și 18 peste 70 de ani, medici care sunt trecuți deja de vârsta de pensionare. În anul 2025, potrivit datelor CJAS Mureș un număr de 86 de medici ajung la vârsta de 67 de ani și 33 la peste 70 de ani. În ritmul acesta, în cinci ani de zile, jumătate dintre medicii de familie din județul Mureș vor depăși vârsta la care pot să aleagă dacă să mai profeseze, având în vedere derogările de la lege, sau să se retragă la pensie.

Soluțiile pe termen lung lipsesc

”Problema este că nu prea avem soluții în acest caz. Și pe acest domeniu trebuie să existe niște variante, să se adopte soluții reale, pentru că prevederile Legii 95 din ultima perioadă, care au fost modificate, și care permit medicilor până la 70 de ani și peste 70 de ani să lucreze, nu este o soluție neapărat. Este o soluție de moment și în perspectivă trebuie să ne gândim foarte serios, poate să copiem un model din Uniunea Europeană, există state în care și alte specialități au dreptul să aibă listă de praxis. Există propuneri, de exemplu, să luăm în considerare acești absolvenți de facultate, rezidenții care să aibă mai repede acces de liberă practică. Totul pleacă de la niște condiții cheie care ar trebui analizate și pentru care ar trebui găsite soluții. Dar deficitul de personal de resursă umană în sănătate este una din marile probleme. Noi resimțim la Casă, pentru că avem situații în care furnizorii noștri de servicii medicale, în condițiile în care trebuie să îndeplinească în totalitate condițiile de a derula un contract în relație cu Casa de Asigurări de Sănătate, întâmpină aceste probleme și atunci primul lucri noi le semnalăm orice situație în care nu mai îndeplinesc aceste condiții. Și, din păcate, este deficit chiar și pe specialități esențiale, să numesc așa. Avem deficit pe ATI, specialități paraclinice- analize de laborator și imagistică, este extrem de important. Oricât de dezvoltată ar fi tehnica medicală avem nevoie de medici specialiști”, a precizat ec. Rodica Biro.

O soluție de a atrage tineri în sistem, potrivit opiniei Dr. Vass Levente, candidat la funcția de deputat din partea UDMR Mureș la alegerile parlamentare din acest an, prezent la dezbatere, este de a se dubla finanțarea pentru plata serviciilor și menținerea acesteia.

”Mergem pe o direcție, creștem veniturile medicilor de familie, creștem finanțarea pe puncte la ambulatorul de specialitate și apoi brusc zici că reduci finanțarea. Nu se poate. Tânărul care se pregătește să devină medic de familie, medic de altă specialitate și să-și deschidă un cabinet unde un ecograf costă 30.000 de euro dacă vede că s-a redus finanțarea și mergem pe flotarea punctelor la preț nu mai are chef. Trebuie să dublăm finanțarea pe ambulatorul de specialitate ca fiecare tânăr să aibă predictibilitate”, a opinat Dr. Vass Levente.

Din datele puse la dispoziție de CJAS Mureș în rândul specialităților necesarul de norme este de 684, iar normele ocupate sunt de 535,5, dintre care 157 în ambulatorul integrat și 378,5 în ambulatorul privat. Din totalul de necesar de norme sunt zece specialități necontractate: anestezie și terapie intensivă, cardiologe pediatrică, chirurgie toracică, gastroenterologie pediatrică, geriatrie și gerontologie, nefrologie pediatrică, neonatologie, oncologie și hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, îngrijiri paliative.

Arina TOTH

Foto: www.depositphotos.com, Zi de Zi

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!