- redactia
- 0 comentarii
- 521 Vizualizări
Grevă de avertisment a medicilor veterinari și a personalului DSVSA Mureș: cerințe salariale și tensiuni în sistemul sanitar-veterinar
8 noiembrie 2024În cursul zilei de vineri, 08 noiembrie, în intervalul 10:00-12:00, medicii veterinari și personalul angajat al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Mureș au întrerupt activitatea, participând la o grevă de avertisment pe fondul nemulțumirilor salariale. Această acțiune a avut loc după greva japoneză organizată la data de miercuri, 06 noiembrie de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar din județul Mureș, ca parte a unei serii de proteste care s-au desfășurat la nivel național.
Nemulțumiri legate de diferențele salariale și lipsa dialogului guvernamental
Reprezentanții sindicali au declarat că tensiunile în rândul personalului sanitar-veterinar s-au accentuat din cauza lipsei de dialog cu autoritățile și a dezinteresului acestora față de cerințele salariale ale personalului de specialitate. Sindicaliștii au cerut alinierea salariilor angajaților din DSVSA la nivelul celorlalți angajați ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum cei din direcțiile agricole, APIA, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenția Națională pentru Zootehnie și Autoritatea Națională Fitosanitară.
„Dorim alinierea salariilor la nivelul colegilor din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Am avut protest, grevă japoneză, în data de 6 timp de două ore, astăzi e greva de avertisment cu întreruperea activității și luni o să avem iarăși o ședință cu Federația și în funcție de asta o să vedem programul acțiunilor care urmează”, a declarat Virgil Zurgălău, liderul de sindicat al Personalului Sanitar Veterinar din județul Mureș, potrivit radiomures.ro.
Sindicaliștii, deschiși la dialog pentru evitarea unui blocaj instituțional
Federația Sindicală a Veterinarilor din România, împreună cu CNS Cartel Alfa, confederația la care sunt afiliați, au transmis că erau deschiși dialogului cu autoritățile pentru a evita un blocaj instituțional. În lipsa unor soluții pentru cerințele de echitate salarială, sindicaliștii au anunțat că urmau să intensifice protestele și să adopte măsuri mai radicale.
(L.P.)
Suras foto: Facebook – DSVSA Mureș
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu