ÎCCJ: Nu se poate recalcula pensia anticipată parțială pentru cei care au trăit în zone poluate Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 552 Vizualizări

ÎCCJ: Nu se poate recalcula pensia anticipată parțială pentru cei care au trăit în zone poluate

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că recalcularea pensiei anticipate parțiale nu poate fi efectuată pentru persoanele care au trăit în zone poluate. Această hotărâre a fost pronunțată ca urmare a acceptării unui recurs în interesul legii, inițiat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați.

„În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale stabilită în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 prin aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”, se precizează pe site-ul Instanței supreme.

Potrivit Agerpres, pensia anticipată parțială putea fi acordată persoanelor care îndeplineau condiția stagiului complet de cotizare sau care aveau un stagiu de cotizare cu cel mult opt ani peste limita standard, cu cel mult cinci ani înainte de atingerea vârstei legale de pensionare.

Conform articolului 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (care a fost abrogată între timp), persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze (cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor) pe o rază de 8 kilometri în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4) referitor la diminuarea cuantumului în raport cu stagiul de cotizare realizat.

Potrivit aceleiași surse, legea se aplică pentru persoanele din mai multe localități ale țării, iar pe raza județului Mureș se aplică pentru localitățile Târgu Mureş și Târnăveni.

„Unele instanţe au reţinut, în deciziile lor, că beneficiul prevăzut de art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parţială nu poate fi cumulat cu cel acordat prin art. 65 alin. (5), din aceeaşi lege, opunându-se prevederilor art. 66 din lege şi că nu este posibilă recalcularea numărului de luni de anticipare prin eliminarea penalizării prevăzute de alin. (4) din acelaşi text, deoarece art. 67 din lege stabileşte că eliminarea diminuării operează la îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă. S-a argumentat că nu există un temei legal pentru recalculare şi că, ori de câte ori legiuitorul a intenţionat să acorde această posibilitate, a menţionat-o în mod expres”, se precizează pe pagina Agerpres.

O altă interpretare a instanțelor a fost că recalcularea pensiei anticipate parțiale este posibilă, luând în considerare reducerea vârstei de pensionare prevăzută de alineatul (5), având în vedere condițiile speciale în care pensionarul a locuit mai mult de 30 de ani în zone afectate de poluare. Nu există nicio dispoziție legală care să interzică acordarea concomitentă a acestor beneficii.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost în vigoare între 1 ianuarie 2011 și 31 august 2024, fiind parțial înlocuită de Legea 223/2015 și, ulterior, abrogată și înlocuită cu Legea 360/2023.

(D.C.)

Sursa foto: iccj.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!