VIDEO. Materiale de propagandă electorală în apropierea secțiilor de votare din Bord și Adămuș Administrație
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 604 Vizualizări

VIDEO. Materiale de propagandă electorală în apropierea secțiilor de votare din Bord și Adămuș

În satul Bord, comuna Cucerdea, la nicio 100 de m de localul secției de votare 334 mai tronau câteva afișe electorale.

Președintele secției, Alin Constantin Druc s-a asigurat personal că sunt îndepărtate.

La Bord, din 94 de persoane aflate pe lista permanentă votase una, iar 4 voturi au fost înregistrate pe lista suplimentară, ale membrilor secției.

Secția de votare e într-o sală a Căminului Cultural aflat în construcție și e bucurie că e frig, altfel simțeam șantierul 🙂.

La Bord erau -6 grade, iar satul un amestec de părăsire cu urme de locuire.

La secția de votare 333, amenajată la primăria Cucerdea, sunt înscriși 540 de alegători pe lista permanentă, votaseră 7 până la 8.30 și zero pe lista suplimentară, ne-a informat președintele Emilia Vodă.

Când să plecăm, oprește o Solenza cu nr. de București. Un cuplu de pensionari, cu casă părintească în comună, aflat în drum spre Bazna unde urma să se odihnească o săptămână, venise la vot.

Nu au dorit să ne declare nimic, însă consemnăm două voturi pe lista suplimentară.

În apropiere de secția de votare nr. 218 de la Școala Gimnazială din Adămuș, încă poți admira materiale de propagandă electorală cu o parte din candidații la Președinția României.

I-am sesizat președintei secției de votare, Szabo Ana-Maria ne-a răspuns că are atribuții doar legat de cele din și de pe localul secției. Ceea ce putem să confirmăm că scrie în lege. Și că e treaba partidelor să le dea jos.

Purtătorul de cuvânt al BEJ, judecătorul Sebastian Voinea, contactat telefonic, susține însă că președintele secției trebuia să facă demersurile necesare pentru îndepărtarea afișajului electoral din proximitatea secției.

Până ne lămurim cine ce trebuie să facă, să le îndepărteze cineva că e cam ilegal…

Deși mare influență nu pare să fi fost, deoarece din 655 de alegători pe lista permanentă se prezentaseră- 18, iar 7 votaseră pe lista suplimentară, majoritatea membrii secției.

Un punct roșu pentru administrația locală pentru cum arată școala din centrul de comună.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Citeste Zi de Zi Online

Print

Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!