„O Cană de Fericire”: Tinerii din Interact și Rotaract unesc comunitatea în sprijinul fetelor Fegyverneky Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 805 Vizualizări

„O Cană de Fericire”: Tinerii din Interact și Rotaract unesc comunitatea în sprijinul fetelor Fegyverneky

O cană caldă poate aduce mult mai mult decât o clipă de alinare, poate deveni o sursă de speranță și solidaritate. Acesta este mesajul pe care tinerii voluntari din Interact Maris, Interact Mureș și Rotaract Teka îl transmit prin campania „O Cană de Fericire”, desfășurată între 1 și 22 decembrie, în Shopping City Târgu Mureș.

Solidaritate pentru o cauză bună

Evenimentul caritabil, organizat zilnic între orele 16:00 și 20:00, are scopul de a strânge fonduri pentru fetele Fegyverneky, care și-au pierdut părinții și bunicii într-un tragic accident rutier. Toate donațiile obținute din vânzarea cănilor calde de ciocolată merg direct către sprijinirea acestora.

O Cană de Fericire este un eveniment districtual prin care ne propunem să vindem cât mai multe căni cu câte o ciocolată în ele pentru fetițele familiei Fegyverneky, care și-au pierdut ambii părinți într-un cumplit accident rutier. Ne găsiți în fiecare zi, începând cu data de 1 decembrie și până în data de 22 decembrie, la etajul doi din Shopping City, chiar lângă librăria Cărturești”, a declarat Cristian Baziotis, președintele Clubului Interact Mureș.

Un eveniment al comunității, pentru comunitate

Campania, devenită o tradiție în rândul cluburilor Interact, îmbină spiritul sărbătorilor cu o acțiune concretă de ajutorare. Anul acesta, strângerea de fonduri se va face pentru o cauză nobilă, ajutotrarea unor fetițe care și-au pierdut ambii părinți într-un accident rutier cumplit, care a avut loc în data de 1 noiembrie în localitatea Gornești. Tinerii voluntari demonstrează, încă o dată, că prin efort comun se pot aduce schimbări semnificative în viețile celor aflați în nevoie.

Standul de la etajul doi al centrului comercial Shopping City îi așteaptă pe toți cei care vor să contribuie la această inițiativă. Printr-o mică donație, la schimbul căreia mureșenii cu suflet mare vor primi o cană cu ciocolată, oricine poate face diferența, aducând căldură și lumină în viața fetelor rămase fără părinți.

Organizatorii îndeamnă comunitatea să participe la acest gest de solidaritate, transformând „O Cană de Fericire” într-un simbol al compasiunii și unității. Haideți să fim parte din această poveste și să aducem împreună un strop de bucurie și speranță în prag de sărbători!

Lorena PINTILIE

Foto: Instagram – Interact Mureș  

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!